Skip to content

Simulare BAC 2026. Elevii susțin azi proba la alegere a profilului

Elevii de clasa a XII-a susțin miercuri, 25 martie, proba scrisă la alegere a profilului la simulare BAC 2026. Candidații dau examen la una dintre următoarele discipline, în funcție de profil și specializare: Biologie, Fizică, Chimie, Geografie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie sau Filosofie.

  • Subiectele și baremele vor fi publicate de Ministerul Educației la ora 15:00 pe subiecte.edu.ro, iar HotNews le va publica imediat ce vor fi disponibile.

Proba la alegere este una dintre cele trei probe scrise de la simularea Bacalaureatului 2026. Elevii susțin examenul la materia aleasă, în funcție de profil și specializare.

Simularea la BAC 2026, proba la alegere, începe la ora 09:00, iar accesul candidaților în săli este permis până la ora 08:30. Elevii au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul distribuirii acestora.

La simulare BAC 2026 se aplică aceleași reguli ca la examenul din vară: elevii nu au voie să intre în sală cu telefoane mobile, materiale ajutătoare sau alte dispozitive electronice.

La ce materii susțin elevii proba la alegere de la simulare BAC 2026, în funcție de profil

Materia la care elevii susțin proba la alegere la simulare BAC 2026 diferă în funcție de filiera, profilul și specializarea urmate în liceu. Astfel, elevii de la profil real, precum Matematică-Informatică sau Științe ale naturii, pot opta pentru discipline precum Biologie, Fizică, Chimie sau Informatică.

În schimb, elevii de la profil uman aleg, de regulă, dintre materiile socio-umane, cum sunt Geografia, Logica, Psihologia, Sociologia, Economia sau Filosofia.

La filiera tehnologică, opțiunile includ Biologie, Fizică, Chimie, Geografie sau, în unele cazuri, Informatică, în funcție de specializare, iar la filiera vocațională disciplinele diferă în funcție de profil.

În practică, alegerea materiei urmează traseul educațional al elevilor. Geografia este susținută în special de cei de la profil uman, dar și de elevi din filiera tehnologică sau vocațională, în timp ce Biologia este preferată în principal de elevii de la Științe ale naturii. Informatica este aleasă mai ales de elevii de la Matematică-Informatică, iar Fizica și Chimia sunt susținute de elevii de la profil real.

Disciplinele precum Logica, Psihologia, Sociologia, Economia și Filosofia rămân specifice profilului uman.

Când se publică subiectele și baremele la simulare BAC 2026

Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de corectare pentru proba la alegere de la simulare BAC 2026 astăzi, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

HotNews va publica subiectele și baremele imediat ce acestea vor fi disponibile, astfel încât elevii să își poată verifica răspunsurile și să își estimeze nota.

Calendar simulare BAC 2026

Simulările naționale la BAC 2026 se desfășoară în perioada 23–26 martie, după următorul calendar:

  • 23 martie – Limba și literatura română
  • 24 martie – proba obligatorie a profilului
  • 25 martie – proba la alegere
  • 26 martie – Limba maternă

Rezultatele vor fi anunțate pe 3 aprilie 2026.

Notele nu sunt trecute automat în catalog, dar pot fi trecute la cererea elevilor și sunt folosite pentru evaluarea nivelului de pregătire înainte de examenul din vară.

Calendar Bacalaureat 2026

Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie.

  • 2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen.
  • 4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a.

Calendar Competențe BAC 2026:

  • 8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D

Calendar probe scrise BAC 2026:

  • 29 iunie 2026 – Limba și literatura română;
  • 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului;
  • 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării,
  • 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale la BAC 2026 vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii vor putea vedea lucrările și depune contestații. Procesul de consultare a lucrărilor și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 8 și 9 iulie. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 9–10 iulie, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.