Sari direct la conținut

Sindicalistii de la metrou renunta la greva

HotNews.ro

Sindicalistii de la metrou au renuntat la declansarea grevei, dupa ce au ajuns la un acord cu reprezentantii ministerului pentru o majorare a salariilor cu 19.5%. Directorul Metrorex, Liviu Soava, a declarat ca se vor face niste calcule pentru a stabili suma fixa ce ar urma sa fie acordata fiecarui salariat.

Liderul sindical al Metrorex, Ion Radoi, a anuntat ca sunt multumiti de cele obtinute in urma negocierilor si, prin urmare, vor renunta si la conflictul de munca. La negocieri a participat si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Evolutia negocierilor sindicat-minister

Sindicalistii de la metrou erau hotarati sa declanseze marti greva generala, principala nemultumire a angajatilor Metrorex fiind salariile mici. Negocierile cu reprezentantii Ministerului Transporturilor, au esuat, intrucat autoritatile au facut o oferta de majorare a salariilor cu 13%, fata de 30% cat au cerut sindicalistii.

Reprezentantii muncitorilor din metrou au solicitat initial majorari de 40%.

Sindicalistii au avut in decursul zilei de luni si intalniri cu reprezentantii Metrorex. Vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM), Marian Baragau, a declarat pentru Realitatea Tv ca oferta conducerii Metrorex este batjocoritoare.

„Pe toata perioada conflictului am fost deschisi negocierilor, dar oferta initiala pe care ne-au facut-o reprezentantii comisiei de negociere a contractelor este batjocoritoare, este lipsita de orice normalitate, in conditiile in care suntem cetateni europeni”, a spus Marian Baragau.

„Daca ne asezam la masa negocierilor poate vom ajunge la un acord. (…) O crestere salariala de 13% este o baza de plecare”, a spus Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.

Berceanu a catalogat cererea de marire a salariilor cu 40% ca indecenta si a precizat ca salariul minim la metrou este de 1900 de lei.

De asemenea, ministrul considera ca nu au fost parcursi toti pasii ceruti de lege pentru declansarea unei greve.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro