Sari direct la conținut

Sindicalistii din energie protesteaza joi la Ministerul Economiei

HotNews.ro

Sindicalistii din sectorul energetic protesteaza joi in fata Ministerului Economiei, intre orele 13:00 – 15:00. Ei acuza ca societatile din sistem se gasesc in situatia de a nu avea bugetele aprobate si, mai mult, se zbat sa tina in functiune instalatiile practic fara bani, asa cum a declarat Ovidiu Jurca, vicepresedinte al Blocului National Sindical.

Totodata, BNS aduce la cunostinta opiniei publice iminenta unei situatii extrem de periculoase pentru evolutia economiei si societatii romanesti in ansamblu si anume oprirea curentului electric, a mai spus Jurca.

Ministerul Economiei, Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor nu au avizat bugetele fundamentate ale companiilor si aprobate de Consiliile de Administratie, tratand cu indiferenta probleme ce vizeaza in ultima instanta siguranta nationala. La nivelul ramurii energie, petrol, gaze, angajatorii – atat publici cat si privati – refuza negocieri serioase pentru incheierea contractului colectiv pe ramura, dorind sa priveze lucratorii din sistem de drepturi minimale si sa darame edificiul fragil al pacii sociale, a subliniat liderul sindical.

Protestul de joi este „ultima sansa de a se gasi o solutie amiabila pentru acest conflict generat de un management defectuos si de rea vointa. In lipsa unui acord, incepand cu saptamana viitoare, sindicalistii din sectorul energetic vor declansa greva de avertisment si greva generala, in conditiile legii”, avertizeaza vicepresedintele BNS.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro