Sari direct la conținut

Sindicatele din Administrație către Ciolacu: Nu aveți dreptul să amenințați! Salariații care „merită” sunt cei plantați în funcții, pe linie politică

HotNews.ro
FNSA, Foto: AGERPRES
FNSA, Foto: AGERPRES

​Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică (FNSA) a făcut un apel public joi către alte sindicate „să sancționeze dur atacul premierului Ciolacu la dreptul de a protesta al salariaților”. „Știm la cine se referă politicienii când fac referire la salariaţi care ,,merită” – la cei aduşi de ei pe linie politică, plantaţi în funcţii, nicidecum la cei care pleacă la miezul nopţii din instituţii”, a declarat Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Reacția FNSA, federație din care face parte și Sindicatul Aparatului de lucru al Guvernului, vine după ce premierul a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor.

  • „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament, putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple. Din economiile făcute pot fi mărite apoi salariile celor care merită”, a declarat Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

În replică, Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică (FNSA) a transmis joi o scrisoare deschisă atât către Marcel Ciolacu, dar și către colegii din alte sindicate din țară pentru a reacționa public împotriva acestor declarații.

  • „Este momentul să sancţionaţi dur acest atac al primului-ministru la unul din principiile fundamentale al statutului democratic: protecţia salariatului în relaţia cu angajatorul, dreptul la protest şi sprijinul oferit salariatului pentru contracararea abuzurilor conducătorilor instituţiilor.
  • Acesta este esenţa sindicalismului iar tăcerea dumneavoastră, în acest caz, chiar dacă salariaţii ameninţaţi direct de către conducătorul instituţiei etalon a Statului Român, Guvernul României, fac parte dintr-o organizaţie sindicală afiliată FNSA şi CNS Cartel Alfa”, se arată în communicatul Federației Sindicatelor din Administrație.

FNSA: Ordonanța majorării salariilor cu 10% ale unor bugetari va adânci inechitățile

Federația susține că ordonanța de urgență adoptată joi de Guvern pentru majorarea cu 10% a salariilor mai multor categorii de bugetari va adânci inechitățile salariale.

  • „Această ordonanţă de urgenţă, în forma în care a fost adoptată, în foarte multe situaţii adânceşte şi mai mult inechităţile salariale. În plus, majorarea de 10% reprezintă un mesaj amăgitor, majoritatea instituţiilor din administraţia centrală vor beneficia de o majorare de 5%, şi aceea în luna septembrie, raportat la salariul din decembrie 2023.
  • În administraţia locală rezultatul va fi aproximativ acelaşi deoarece prin această ordonanţă nu se majorează şi indemnizaţiile funcţiilor de demnitate publică locală, majorarea râmând astfel ,,la mâna” factorului politic frustrat de propriul nivel de salarizare.
  • Am oferit soluţii pentru ca salariaţii să beneficieze cu adevărat de îmbunătăţirea nivelului de trai, pentru a nu mai fi discriminaţi în raport cu alte categorii de salariaţi.
  • Reprezentanţii Guvernului României nu au fost interesaţi, au preferat să amăgească, din nou”, mai spune Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor.

  • „Am văzut că există nemulțumiri față de această majorare, considerată prea mică. Chiar în Guvern, sunt angajați care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună!
  • Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament, putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple.
  • Din economiile făcute pot fi mărite apoi salariile celor care merită. Și ministerele restante trebuie să finalizeze reorganizarea până pe 30 iunie, ca să reducem numărul bugetarilor, cum s-a întâmplat în fiecare lună din acest an”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, salariile angajaților de la Autoritatea Vamală ori Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc vor fi stabilite la nivelul angajaților cu funcții similare din ANAF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro