Sindicatele din Finanțe – ANAF, mai aproape de grevă
Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe are semnăturile pentru susținerea grevei generale de la 75% din membri, se arată într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, după 10 zile de proteste, Guvernul nu a pus în aplicare angajamentele asumate de ministrul Finanțelor prin procesul verbal încheiat cu organizațiile sindicale în 11 august.
Conform acelui document, consultat și de HotNews.ro, ministrul Boloș a semnat un proces verbal în care s-a angajat, printre altele, că:
1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF și unităților subordonate.
2. Elaborarea proiectului de ordonanță de urgență, până la 21 august, pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești.
3. Înființarea unui Institut Național de Fiscalitate cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice.
Angajații sunt nemulțumiți că nu au aceleași salarii ca restul bugetarilor.
Conform unor surse din Ministerul Finanțelor, în ANAF și Ministerul Finanțelor ar fi printre cele mai mici salarii pe funcții similare. De-a lungul ultimilor ani, prin diverse acte normative au fost introduse diverse măriri la celelalte instituții, acestea nefiind observate de opinia publică.
Nemulțumirea a pornit din faptul că la Ministerul Finanțelor se văd sumele distribuite către angajații din celelalte instituții.
1.000 de angajați din Finanțe au dat în judecată statul și au câștigat. Astfel, au apărut diferențe salariale chiar și în interiorul MF – ANAF în teritoriu.
Alte lucruri pe care le vor sindicaliștii:
– familie ocupațională distinctă în legea salarizării
– elaborarea statutului finanțistului.
Ce presupune greva generală a angajaților din Finanțe
Greva generală presupune, conform sindicaliștilor:
- Neplata sau întârzierea plății salariilor către toți angajații sistemului public: sănătate, învățământ, apărare, justiție
- Perturbarea funcționării sistemului bancar și a instituțiilor financiare prin influențarea procesului de creditare, procesare a tranzacțiilor și asigurare a lichidităților
- Impact general asupra stabilității financiare a persoanelor fizice și companiilor