Sindicatul de la Hidroelectrica anunta proteste in fata companiei
Sindicatul Hidrosind de la Hidroelectrica a anuntat, printr-un comunicat de presa, pichetarea sediului companiei pe 19 aprilie, intre orele 13:00 si 15:00. Protestul se indreapta impotriva noilor masuri de restructurare/reorganizare a activitatii societatii precum si a modului in care este condusa societatea, urmand sa aiba loc dupa ce, incepand cu data de 10 aprilie, salariatii societatii se afla in greva japoneza, ca prim semnal de alarma.
„In timp ce sunt infiintate noi posturi de conducere in structura centrala, cu salarii pe masura, sub pretextul eficientizarii activitatii sunt concediati cativa muncitori carora, intr-un dispret total, administratia le-a inmanat preavizele de concediere chiar in Vinerea Mare”, considera Hidrosind.
„Desi raporteaza regulat realizarea unor noi profituri record, adevaratele probleme ale Hidroelectrica incep sa se vada : investitii nerealizate cu consecinte directa asupra mii de locuri de munca, amanarea la nesfarsit a listarii la bursa pentru ca societatea nu stie sau nu doreste sa rezolve problema activelor neperformante, insolventa cu final imprevizibil a societatii care asigura mentenanta (Hidroserv), un provizorat care tinde sa devina etern la nivelul conducerii, lipsa unei politici adecvate de personal care a generat o criza acuta de specialisti in urma concedierilor din ultimii patru ani, starea de nemultumire si tensiune maxima a salariatilor societatii care nu mai vor si nu mai pot sa suporte modul absolut haotic in care este condusa aceasta societate”, se mai precizeaza in comunicat.]
Potrivit acestuia, se mai adauga si insolventa prelungita a principalului constructor de masini hidroenergetice (UCM Resita), insolventa principalului proiectant de constructii hidrotehnice (ISPH) si falimentul principalului proiectant de masini si echipamente hidroenergetice (HYE Resita).
Sindicatul doreste sa atraga atentia institutiilor statului asupra acestei situatii si este disponibil pentru dialog, in masura in care se doreste acest lucru si din partea acestora.