Sinuciderea la adolescenți și traumele tinerilor gay. „Părinții așteaptă semne dramatice și evidente, dar suferința copiilor e mult mai discretă”
Cristian, tânărul de 19 ani elev din Constanța care și-a pus capăt zilelor săptămâna trecută, nu era un copil-problemă. Părea calm, era apreciat pentru talentul muzical, devenise un instrumentist pasionat care își dedica mare parte din timp muzicii și visa să ajungă în fanfara militară. „Copil de nota 10”. Exact tipul de adolescent despre care psihologii spun că își ascunde cel mai bine suferința.
Despre suferința ascunsă a tinerilor care par „în regulă” și despre teama unora dintre ei că nu vor fi acceptați de familie am stat de vorbă cu Elisa Bouleanu, psihoterapeut care lucrează cu adolescenți care se confruntă cu astfel de probleme, cu Victor Pânzariu, asistent social care sprijină tineri respinși de familie din cauza orientării lor sexuale, și cu Monica Sărăcescu, psiholoaga care l-a cunoscut pe Cristian, tânărul din Constanța, pe când el avea 12 ani și mama lui l-a înscris la un curs de dezvoltare personală.
În multe familii, ideea de copil-problemă are o imagine clară: adolescentul rebel, agresiv, care lipsește de la școală, țipă, trântește uși sau intră constant în conflicte. Dar suferința adolescentină nu arată întotdeauna cum își imaginează adulții. Există adolescenți care continuă să meargă la școală, să aibă rezultate bune, să participe la activități, să zâmbească și să răspundă „sunt ok”, deși în interior duc anxietate severă, depresie, rușine, sentimentul că sunt singuri sau că nu pot vorbi sincer nici măcar acasă. Pentru unii, această singurătate este amplificată și de teama că nu vor fi acceptați dacă spun cine sunt cu adevărat.
Psihologul Elisa Bouleanu spune că tocmai adolescenții cuminți, perfecționiști și retrași sunt uneori cei la care suferința se vede cel mai greu: „Nu «explodează» în exterior, nu fug de acasă, nu creează probleme evidente. Din contră, par liniștiți, conștiincioși, responsabili, foarte sensibili la dezamăgirea părinților și foarte preocupați să funcționeze «cum trebuie». Adică să nu facă probleme, să ia note mari, să nu își supere părinții.” Uneori, cei mai greu de salvat sunt exact aceștia. Tăcuți și funcționali, ei învață să sufere fără să deranjeze pe nimeni.
„Nu ne-a făcut niciodată probleme. Și tocmai asta era problema”
„Am întâlnit în cabinet adolescenți care merg la școală, iau note mari, au rezultate, eventual multe activități extrașcolare la care excelează și aparent totul este «ok». Părinții îi aduc pentru că «sunt prea închiși în ei», «nu au încredere în ei», «nu socializează suficient». Aparent, ai zice că nu sunt probleme grave. Și după câteva ședințe descoperi un univers interior copleșit de suferință. Adolescenți care aparent sunt ok, funcționali, apelează la self harm (autovătămare-n.red) pentru a se regla emoțional, au ideație suicidară, au atacuri de panică, se simt singuri, extrem de singuri, neînțeleși, nevăzuți, se simt o povară pentru părinți”, explică psiholoaga Elisa Bouleanu.
Mulți dintre acești adolescenți nu spun nimic acasă până nu ajung în terapie. Chiar și atunci, psihologii spun că le este foarte greu să vorbească sincer cu părinții despre ce simt, pentru că nu cred că vor fi înțeleși. De multe ori, părinții descoperă abia în cabinet câtă suferință duce copilul lor de luni sau chiar ani. „De ce? Pentru că este nevoie de o relație bazată pe încredere, acceptare, blândețe, pentru ca un astfel de adolescent să se deschidă în fața părinților. Și, din păcate, recunosc cu regret, rar am văzut astfel de relații la adolescență”, spune Elisa Bouleanu.
În cazul adolescentului din Constanța, multe dintre gesturile făcute înainte de moarte par astăzi semnale de adio: și-a dat parolele conturilor de socializare colegelor, s-a retras din activitățile în care era implicat, le-a spus apropiaților lucruri care, retrospectiv, par despărțiri mascate.
„Am observat dezinteresul lui pentru activitățile în care, de obicei, era foarte implicat și, în al doilea rând, le trimisese colegelor conturile lui, cu parolele. Doamna dirigintă s-a panicat foarte tare și a chemat-o pe mamă la școală”, a declarat Anca Dragomir, directoarea colegiului din Constanța, potrivit Observator News. Mama a asigurat-o pe dirigintă că elevul urmează un tratament pentru stările pe care le are și că nu sunt motive de îngrijorare. Câteva ore mai târziu, adolescentul a fost găsit mort pe calea ferată.
„«Nu ne-a făcut niciodată probleme». Și tocmai asta devine, de fapt, problema: faptul că astfel de copii învață foarte devreme să își ducă singuri suferința, să nu încarce părinții cu ce simt ei, pentru că, de cele mai multe ori, știu că nu vor fi auziți, văzuți, înțeleși. Problema este că părinții așteaptă semne dramatice și evidente, dar, în realitate, suferința este mult mai discretă de atât. Uneori semnul este că adolescentul nu explodează, ci pur și simplu dispare încet-încet”, spune psiholoaga.
Explicațiile psiholoagei care l-a cunoscut pe tânărul din Constanța
Tânărul care s-a sinucis fusese dus la psiholog încă de la 12 ani, pentru că era timid și retras.
Psihologul Monica Sărăcescu, care a lucrat atunci cu el timp de 10 săptămâni într-un program de dezvoltare personală pentru adolescenți, își amintește un copil „mai timid”, care „își căuta locul, ca orice adolescent”. „Mama i-a fost atunci aproape și a căutat să investească în dezvoltarea sa emoțională”, spune psiholoaga. Programul pe care îl urma adolescentul aborda teme specifice vârstei: relația cu familia, emoțiile, stima de sine, integrarea socială, relația cu propriul corp și descoperirea vocației. Nimic nu anunța atunci o tragedie. „Feedback-ul a fost pozitiv. A fost o experiență pozitivă”, spune Monica Sărăcescu. „În acești ani, nu știu ce s-a întâmplat…”
Citește continuarea articolului AICI.