Siria: 108 morti in urma masacrului din Houla. Benjamin Netanyahu se declara "dezgustat" si acuza Iranul si miscarea Hezbollah de complicitate
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat „dezgustat” de masacrele din Siria si a acuzat Iranul si aliatul sau, miscarea siita libaneza Hezbollah, de complicitate, informeaza AFP.
Benjamin Netanyahu „este dezgustat de masacrele de neoprit, conduse chiar de fortele presedintelui Bashar Al-Assad impotriva civililor care nu sunt implicati in conflict, un masacru care a continuat in acest sfarsit de saptamana, la Houla, si care a facut numeroase victime in randul copiilor nevinovati”, s-a aratat intr-un comunicat de presa.
„Iranul si Hezbollah sunt responsabile in egala masura de atrocitatile siriene si lumea trebuie sa actioneze, de asemenea, impotriva lor”, a estimat Netanyahu.
In urma masacrului din Houla, s-au inregistrat 116 morti, a declarat generalul Robert Mood, seful observatorilor ONU in Siria, in cadrul consiliului de securitate de duminica. Mood a cerut guvernului sirian sa inceteze „folosirea de arme grele”, desi nu a precizat in mod clar responsabilitatea regimului sirian.
Israelul, considerat singura putere nucleara din regiune, a afirmat in repetate randuri ca programul nuclear iranian reprezinta o amenintare la adresa existentei sale.
Un diplomat rus a declarat, in deschiderea consultarilor Consiliului de Securitate privind Siria, ca responsabilitatea guvernului sirian in masacrul de la Houla ramane sa fie stabilit. Autoritatile siriene neaga implicarea in acest masacru, care a provocat furia internationala si a slabit credibilitatea planului lui Kofi Annan.
