Sari direct la conținut

„Site temporar indisponibil. Am plecat cu bicicletele!”. Decizia inedită pentru presa din România, luată de publicația Turnul Sfatului

HotNews.ro
Turnul Sfatului a iesit la plimbare cu bicicletele, Foto: Captura de ecran
Turnul Sfatului a iesit la plimbare cu bicicletele, Foto: Captura de ecran

​„Site suspendat temporar. Am plecat cu bicicletele!”, scrie luni site-ul Turnul Sfatului, un ziar local din Sibiu, anunțând că până la ora 20:00 acesta nu va funcționa fiindcă toată redacția și-a luat o zi liberă „pentru a ne bucura de prietenie, aer liber, mișcare și natură”.

„Lumea nu stă în loc din cauza unei știri. Ne revedem mâine”, mai notează Turnul Sfatului.

Reactorul șef Traian Deleanu, aflat încă pe traseu, a declarat pentru Hotnews.ro că ideea i-a venit după ce a descoperit Transylvania Trails, o serie de trasee pentru biciclete în afara orașului, construită de la zero de Fundația ADEPT.

Deleanu a spus că decizia de a renunța la o zi de muncă a venit după ce membrii redacției nu s-au putut potrivi nicicum să facă o ieșire în weekend.

„Îndemn pe toată lumea să facă asta. E momentul să ne bucurăm de natură”, a declarat acesta pentru Hotnews, afirmând că decizia a fost luată și în contextul lansării proiectului Anii Drumeției, un Program inițiat de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Redactorul șef al Turnul Satului a spus de asemenea că a rămas impresionat de reacțiile pozitive venite din partea cititorilor și a colaboratorilor site-ului.

La rândul său, redactorul șef adjunct Ștefan Dobre a declarat că mesajul postat pe site este unul cât se poate de adevărat și că nu s-ar afla alte lucruri în spatele său.

Acesta a precizat că jurnaliștii au discutat dacă să rămână în format restrâns în redacție pentru a asigura fluxul de știri însă că în cele din urmă s-a luat decizia că nu este corect ca unii să rămână să muncească în timp ce alții ies în natură cu bicicletele electrice.

În ceea ce privește mesajul de pe site, acesta are scopul de a afișa o „transparență de 100%” față de cititori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro