Sari direct la conținut

Situație absurdă: ANAF face verificări la OMV Petrom, dar nu știe dacă trebuie să plătească taxa de solidaritate. Finanțele nu știu încă cum trebuie aplicată ordonanța pe care au scris-o

HotNews.ro
Pret benzina Petrom, Foto: HotNews.ro / Adrian Vasilache
Pret benzina Petrom, Foto: HotNews.ro / Adrian Vasilache

ANAF verifică OMV pentru taxa de solidaritate și nu știe dacă ar trebui să fie plătită de companie. Situația este absurdă, având în vedere că Ministerul Finanțelor a dat ordonanța și aceeași instituție nu știe cum să o interpreteze.

Fiscul așteaptă clarificările ce ar urma să le primească Ministerul Finanțelor de la Comisia Europeană.

“ANAF nu a încheiat niciun raport al verificărilor realizate la OMV, deoarece așteptăm clarificări de la Comisie ca urmare a scrisorii trimise de Ministerul Finanțelor pentru lămurirea modului în care se va aplica regulamentul. Abia dupa aceea vom finaliza această verificare și putem spune dacă OMV îndeplinește condițiile Ordonanței 186”, potrivit unei poziții a ANAF.

Verificările sunt în curs.

Reamintim că OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate deoarece nu se încadrează, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extractia titeiului, extractia gazelor naturale, extractia huilei și fabricarea produselor obtinute din rafinarea petrolului.

Guvernul a adoptat la finalului anului trecut o OUG (186/2022) prin care extra-profiturile producătorilor de țiței, gaze și rafinăriilor vor fi taxate cu 60%.

Baza impozabilă este reprezentată de ceea ce depăşeşte cu peste 20% media profiturilor pe ultimii patru ani.

Termenul de declarare și de plată este de până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor sau până la data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.

Romgaz, în schimb, va plăti taxa: 906,1 milioane lei.

Ce spunea joi Adrian Câciu: cazul nu e legat de acea companie

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, spunea joi că răspunsul pe care îl așteaptă de la Comisia Europeană nu este legat de OMV Petrom.

„Răspunsul sau cazul nu este legat de acea companie. Este legată de ce a avut la bază regulamentul atunci când a fost construit regulamentul european”, a spus el.

De asemenea, a precizat că acel răspuns nu a sosit încă.

Totuși, reacția ANAF de vineri ne arată că se bazează pe ce va primi Ministerul Finanțelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro