Sari direct la conținut

Situatie neobisnuita in presa romaneasca: Publisherul Ziarului Puterea il suspenda pe directorul publicatiei. Motivul – publisherul nu crede un articol scris de director, dar nu-l sterge de pe site

HotNews.ro
Articolul publicat de directorul suspendat si, mai jos, anuntul publisherului, Foto: Ziarul Puterea
Articolul publicat de directorul suspendat si, mai jos, anuntul publisherului, Foto: Ziarul Puterea

O situatie mai putin intalnta in presa din Romania a aparut miercuri, cand publisherul unui ziar l-a suspendat pe directorul publicatiei, dupa ce acesta din urma a publicat un articol pe care publisherul nu-l considera credibil, dar care apare in continuare pe site-ul cotidianului.

In numarul de miercuri al editiei tiparite si pe site, directorul ziarului Puterea, jurnalistul Mihai Palsu, semneza un articol titrat „EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeti cine a negociat cu Lagardere, fratia Tiriac-Zetche-Zoller…”.

Materialul lui Palsu porneste de la o stire a agentiei internationale France Presse, potrivit careia „procurorii Parchetului din Munchen au perchezitionat filiale ale Grupului Airbus Defence and Space”.

Potrivit articolului publicat de Palsu, care citeaza agentia de presa, „magistratii nemti au informatii ca s-ar fi comis acte de coruptie in Romania si Arabia Saudita” in legatura cu concernul EADS.

Plecand de la stirea AFP, directorul ziarului Puterea isi continua propriul articol in care se mentioneaza numele ministrului actual de Interne, Gabriel Oprea, si ale oamenilor de afaceri Ion Tiriac, Arnaud Lagardere, Dieter Zetche, Stefan Zoller, impreuna cu o serie intreaga de acuzatii de frauda si coruptie.

Miercuri, pe site-ul ziarului Puterea, apare un comunicat in care se arata ca „publisherul si detinatorul brand-ului Puterea se delimiteaza de articolul domnului Mihai Palsu deoarece nu contine probe relevante ideilor sustinute si aduce atingere codului deontologic”.

Puterea

Anuntul publisherului

Foto: captura www.puterea.ro

„Publisherul si detinatorul brand-ului Puterea nu sustin ipotezele, judecatile si concluziile emise de jurnalistul Mihai Palsu in articolul „EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeti cine a negociat cu Lagardere, fratia Tiriac-Zetche-Zoller…” publicat la data de zece decembrie ac.”, se mai arata in anuntul semnat SC CROSS MEDIA PARTENERS S.R.L.

De asemenea, pe site se mai anunta ca Mihai Palsu este suspendat din functia de director al publicatiei.

„Ca urmare a acestui incident, domnul Mihai Palsu a fost suspendat din functia de director al cotidianului Puterea pana la prezentarea probelor care pot justifica acuzatiile emise sau pana cand organele de justitie vor proba indirect cele sustinute”, se arata in anuntul publisherului.

Comunicatul publisherului si al proprietarului bradului „Puterea” a fost publicat pe pagina de pornire a editiei electronice chiar sub articolul lui Palsu, care „deschidea” in continuare ziarul, miercuri seara. „Dreptul la libera exprimare este garantat de Constitutie”, sta scris pe frontispiciul editiei tiparite a ziarului „Puterea”, preluat si in comunicatul publisherului.

Pe site-ul Biroului de Audit al Tirajelor, apare firma Cross Media Partners (in forma corecta in limba engleza, ci nu „Parteners”) drept publisher al ziarului Puterea. Directorul general al firmei este Georgian Puiu.

In mai 2013, publicatia Daily Business il indica drept detinator al brandului „Puterea” pe omul de afaceri Adrian Thiess, fost consilier al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro