Sari direct la conținut

SkyEurope este acuzata de faliment fraudulos de arbitrul pietei de capital din Viena

HotNews.ro

Autoritatea de supraveghere a pietei de capital din Viena (FMA) a depus plangere impotriva companiei aeriene low-cost SkyEurope, care si-a anuntat luni falimentul, acuzand-o de faliment fraudulos, a anuntat vineri parchetul din Korneuburg, citat de AFP. FMA imputa companiei, listata la Bursa din Viena, ca a ascuns investitorilor gravitatea problemelor sale financiare timp de mai multe luni.

Friedrich Kohl, purtatorul de cuvant al parchetului din Korneuburg, a declarat ca inca nu au avut loc audieri in acest caz, deoarece parchetul trebuie sa stabileasca daca procedura trebuie desfasurata la Korneuburg sau la Viena.

In septembrie 2008, societatea a obtinut un credit de 10 milioane de euro din partea unui actionar, fondul de investitii York, ce detine 30% din capitalul societatii, pentru asigurarea lichiditatilor transportatorului aerian. Rambursarea acestui imprumut a fost amanata de mai multe ori.

Auditorii au refuzat sa certifice rezultatele exercitiului financiar 2007/2008, punand la indoiala capacitatea SkyEurope de a mai supravietui inca 12 luni. Compania nu a avut niciodata profit.

Compania, fondata in anul 2001, si-a pierdut miercuri licenta de zbor.

In 2008, SkyEurope a transportat 3,76 milioane de pasageri si a realizat o cifra de afaceri de 260,9 milioane de euro, insa a inregistrat o pierdere neta de aproape 60 milioane de euro, excluzand datoriile 176,8 milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro