Slovacia şi Ungaria spun că Ucraina a oprit tranzitul petrolului pentru grupul rusesc Lukoil
Slovacia şi Ungaria au anunţat joi că nu mai primesc petrol de la principalul lor furnizor, grupul petrolier rus Lukoil, după ce Ucraina a impus un embargou cu privire la tranzitul resurselor de la compania rusească via teritoriul său, informează Reuters și Agerpres.
Totuşi, atât Slovacia cât şi Ungaria au precizat că primesc în continuare petrol de la alte companii ruseşti, în pofida opririi livrărilor Lukoil.
Acest anunţ scoate la lumină caracterul volatil al livrărilor de petrol rusesc spre Europa via conducta Drujba, ultima rută funcţională pentru livrările de petrol rusesc spre continent.
Slovacia: „Discutăm problema cu partenerii ucraineni”
Ministerul slovac al Economiei a informat joi că livrările de petrol de la Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, au încetat să mai ajungă în Slovacia via Ucraina, după includerea companiei Lukoil pe lista firmelor sancţionate de Ucraina.
„Potrivit datelor furnizate de Transpetrol, livrările de petrol rusesc spre Slovacia nu au fost oprite. Problema vizează, potrivit companiei de rafinare Slovnaft, livrările unui singur furnizor, Lukoil”, a precizat Ministerul slovac al Economiei.
Sursa citată precizează că Slovnaft şi-a asigurat livrări de petrol de la alt furnizor, iar Ministerul slovac al Economiei discută această problemă cu partenerii ucraineni.
Ungaria: „Petrolul rusesc e foarte important pentru securitatea noastră energetică”
Marţi, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a anunţat şi el că livrările de gaze din Rusia spre Ungaria continuă fără probleme de-a lungul conductei TurkStream din Marea Neagră, dar ţiţeiul nu mai este transferat de Lukoil prin Ucraina.
„Există în prezent o situaţie legală în Ucraina pe baza căreia Lukoil nu mai face în prezent livrări către Ungaria. Lucrăm acum la o soluţie legală care ar permite reluarea tranzitului în condiţiile în care petrolul rusesc este foarte important pentru securitatea noastră energetică”, a spus Szijjarto.
În luna decembrie 2022, Uniunea Europeană a interzis importurile de petrol rusesc prin conducte, dar a scutit de la aceste sancţiuni livrările prin conducta Drujba, în ideea de a oferi o perioadă de tranziţie acelor ţări care depind de ţiţeiul livrat prin conducta Drujba.