Sari direct la conținut

Societatea Naţională de Medicina Familiei: Medicii care lucrează în centre de permanență nu și-au primit de 4 luni banii pentru gărzi

HotNews.ro
Copil la medic, Foto: Agerpres
Copil la medic, Foto: Agerpres

Medicii care lucrează în centrele de permanență nu și-au primit de 4 luni banii pentru gărzile efectuate, din cauză că fondurile necesare pentru plata acestora nu au fost alocate la timp de Ministerul Finanțelor, arată Societatea Naţională de Medicina Familiei, într-un comunicat. În cazul în care întârzierea plăților se va prelungi, medicii de familie sunt hotărâți să demareze acțiuni legale de recuperare a sumelor restante, afirmă dr. Dina Mergeani, președintele Societății Naţionale de Medicina Familiei.

„Suntem în a patra lună de când medicii care lucrează în centre de permanență nu au primit de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi. Întârzierea este justificată diferit la nivelul fiecărei case județene de sănătate dar explicația este una singură: nu s-au alocat la timp fondurile necesare de la Ministerul Finanțelor. Aceste sume cuvenite conform clauzelor contractuale sunt necesare pentru plata angajaților care lucrează în centrele de permanență și acoperirea cheltuielilor de funcționare. În aceste condiții, în care de patru luni medicii de familie subvenționează funcționarea centrelor de permanență, nivelul de nemulțumire a medicilor este în continuă creștere”, arată reprezentanții Societății Naţionale de Medicina Familiei.

352 centre de permanență funcționează în prezent în România. Marea lor majoritate funcționează în zonele rurale sau izolate, precum și în zone urbane, în locul camerelor de gardă ale spitalelor desființate. Centrele de Permanență au fost create pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare, dar ele reprezintă în același timp o soluție privind accesul la servicii medicale de urgență pentru pacienții din mediul rural.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro