Sari direct la conținut

Societatile energetice sunt in blocaj financiar. Furnizorii de energie au voie sa cheltuiasca doar 11% din bugetul pe o luna

HotNews.ro

Sectorul energetic incepe sa se confrunte cu mari probleme financiare din cauza crizei economice. Ministrul economiei, Adriean Videanu, a afirmat dupa o sedinta a coalitiei, ca principalii furnizori de energie, printre care si Romgaz, incep sa intre in blocaj financiar. Videanu considera ca trebuie gasite, in doua saptamani, solutii pentru rezolvarea acestei situatii.

Blocajul s-a produs si in urma neaprobarii bugetului de venituri si cheltuieli la majoritatea societatilor energetice. In conditiile in care nu li s-a aprobat bugetul, societatile „au voie sa cheltuiasca doar 11% din bugetul pe o luna”, a declarat secretarul de stat din minister, Tudor Serban, potrivit NewsIn. Potrivit secretarului de stat, doar pentru 26 de companii din 100 a fost aprobat bugetul de venituri si cheltuieli. Din cauza neaprobarii bugetelor, sindicalistii din sectorul energetic au organizat in luna mai o serie de proteste, principalele nemultumiri fiind legate de problemele salariale, nerealizarea programelor de investitii si mentenanta si la prejudicierea sigurantei sistemului energetic national.

O alta problema a sectorului energetic este securitatea energetica a Romaniei pe timp de iarna. Din cauza disputelor dintre Rusia si Ucraina nu este exclusa inca o criza a gazelor naturale. In aceste conditii, Guvernul trebuie sa gaseasca solutii pentru stocarea unui volum de gaze echivalent cu intreaga capacitate de stocare a Romaniei, a afirmat Videanu. „Trebuie sa gasim solutii pentru ca Romania sa faca fata unei eventuale crize a gazelor in perioada de iarna. Trebuie sa ne asiguram ca intreaga capacitate de inmagazinare, de 3,015 miliarde metri cubi, este folosita si toata aceasta cantitate va fi inmagazinata, si sa ne asiguram stocuri suficiente de pacura si de carbune”, a precizat Videanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro