Şofer băut şi fără permis, prins de poliţişti în Drobeta-Turnu Severin, după o urmărire în trafic
Un șofer băut şi fără permis, care conducea cu 88 de kilometri la oră prin Drobeta-Turnu Severin, a fost prins de poliţişti după ce a refuzat să oprească, relatează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Mehedinți, polițiștii de la Serviciul Rutier au făcut semnale regulamentare de oprire, în Drobeta-Turnu Severin, pentru şoferul unei maşini înmatriculate în Franța.
Bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească, astfel că poliţiştii au pornit în urmărirea lui și l-au prins după 500 de metri.
Polițiștii au stabilit că bărbatul de la volan are 30 ani, este din comuna Devesel și conducea o mașină înmatriculată în Franța cu o viteza de 88 de kilometri la oră în oraș.
De asemenea, bărbatul nu are permis și era și băut, în urma testării rezultând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.