Sari direct la conținut

Sofer prins circuland cu 180 de kilometri la ora intr-o localitate din Arad

HotNews.ro

Un sofer de 24 de ani din Constanta a fost prins, luni, de politisti in timp ce conducea cu 180 de kilometri la ora intr-o localitate din judetul Arad, pe DN 7, oamenii legii dand, in ultimele 48 de ore, 260 de amenzi pentru viteza excesiva, transmite Mediafax.

Politistii aradeni au prins, luni, in timpul unei actiuni privind combaterea vitezei excesive pe soselele din judet, un sofer din Constanta care conducea cu 180 de kilometri la ora in localitatea Barzava, pe DN 7.

Soferul, care se afla la volanul unui BMW, se deplasa pe un segment al soselei foarte periculos, cu multe curbe.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene, Ovidiu Liber, cand a fost prins, soferul efectua si o depasire neregulamentara, respectiv intr-o zona in care depasirea este interzisa din cauza vizibilitatii reduse.

Tanarului i-a fost suspendat permisul de conducere pe o perioada de 90 de zile, fiind totodata amendat cu 935 de lei.

In ultimele 48 de ore, in cadrul actiunii politistilor aradeni, au fost prinsi 260 de soferi conducand cu viteza excesiva, majoritatatea pe DN 7, acestia fiind amendati, in timp ce altor 28 de soferi le-au fost suspendate permisele auto.

Politistii au mai dat 340 de amenzi pentru alte tipuri de nereguli in trafic, in total, valoarea celor 600 de amenzi date soferilor fiind de 95.000 de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro