Sari direct la conținut

Șoferul care a provocat accidentul soldat cu rănirea a 12 persoane și apoi a fugit, a fost depistat

HotNews.ro

Polițiștii l-au găsit pe șoferul care a provocat, joi seara, accidentul de pe DN2C, din Buzău, soldat cu rănirea a 12 persoane. Bărbatul, care avea o alcoolemie de peste 80 miligrame alcool pur în aerul expirat, a fost dus la audieri, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Poliției Buzău au declarat pentru Mediafax că șoferul tractorului a fost depistat pe raza localității Pogoanele, oraș în care și locuia. Bărbatul a fost găsit băut și a fost dus la audieri.

“Conducătorul auto a fost depistat în urma activităților desfășurate de polițișii din cadrul Poliției Oraș Pogoanele și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Buzău, fiind condus la audieri. Are aproximativ 40 de ani și era sub influența alcoolului, având puțin peste 0.80 mg/l în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Buzău, Mihail Drăghiciu. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal.

Din primele cercetări a reieşit că şoferul tractorului nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit de pe câmp în drum. Utilajul a fost lovit de un microbuz cu călători, iar în impact a fost implicată şi o maşină.

Reprezentanţii Poliţiei Buzău au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul tractorului a fugit de la faţa locului.

12 persoane – zece adulţi şi doi copii – au fost rănite, toate fiind conştiente, însă prezintă diverse traumatisme. Nu au fost persoane încarcerate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro