Sari direct la conținut

Softronic mai construiește o fabrică de locomotive la Craiova

HotNews.ro
Softronic mai construiește o fabrică de locomotive la Craiova
Locomotive produse la Craiova pentru Suedia (foto Softronic)

Producătorul de locomotive şi trenuri Softronic va construi o fabrică la Craiova, lângă cea existentă, iar investițiile sunt de aproape 10 milioane de euro, a declarat un oficial al companiei, citat de Gazeta de Sud și de Club Feroviar.

Scopul acestei unități noi este de a dota locomotivele cu un sistem de stocare a energiei pe bază de baterii, sistem care va înlocui combustia pe diesel.

„Întrucât tendinţa este de a ne axa pe energie verde şi sisteme de stocare pe baterii, am găsit împreună cu colegii o oportunitate pentru realizarea unui prototip de locomotivă având ca sistem stocarea pe baterii pe partea de energie verde. Cu acest sistem de baterii care va fi implementat, inovat şi dezvoltat pe aceste locomotive nu va mai fi nevoie de combustie diesel pentru a face manevrarea atunci când se asigură mentenanţa lor. Noua fabrică dorim să o construim aici, în Craiova, lângă cea existentă. Valoarea proiectului se ridică la aproape 10 milioane de euro“, a spus Sebastian Ghiţă, citat de ziarul Gazeta de Sud.

Capacitatea totală de producţie a Softronic este de aproximativ 15 locomotive pe an.

Compania este cunoscută și pentru ramele electrice Hyperion care sunt operate de Softronic spre Brașov și Craiova, iar vara și către Constanța. Primul tren Hyperion a circulat în vara lui 2014, spre Constanța.

Prima locomotivă Transmontana a fost construită de Softronic în 2010, iar primele teste în Suedia au fost făcute în 2015.

Softronic a semnat în 2017 un contract cu operatorul feroviar suedez Green Cargo pentru livrarea a opt locomotive Transmontana. În octombrie 2020, contractul a fost extins la 100 de unități. Compania din Oltenia a livrat peste 30 de locomotive și către Deutsche Bahn.

Softronic a fost înființată în 1999 și este format din compania producătoare de material rulant Softronic și din transportatorul de călători Softrans. Green Cargo este compania logistică suedeză de stat.

În ultimii ani, comenzile pentru Softronic au venit de la operatorii privaţi de transport marfă din Ungaria, Suedia, Bulgaria şi transportatori feroviari de pe piaţa locală. Companiile de stat nu au făcut licitaţii pentru achiziţia de locomotive noi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro