Sari direct la conținut

Software romanesc pentru Vama din Macedonia

Smile Media
DanTuhar - eCustoms Line of Business Manager, Foto: SIVECO Romania
DanTuhar - eCustoms Line of Business Manager, Foto: SIVECO Romania

Specialistii IT din Romania dezvolta sistemele vamale necesare aderarii Macedoniei la Uniunea Europeana. Prin Programul National de asistenta pentru tranzitie si consolidarea institutiilor, oferit tarilor angajate in procesul de aderare la Uniunea Europeana, Administratia Vamala din Republica Macedonia va beneficia de sistemele „Integrated Tariff Environment – ITE” ale Comunitatii Europene (TARIC si sistemele relative la Tariff (COTA2, Surveillance 2, EBTI3). Proiectul se desfasoara in perioada 2012 – 2014.

Prin proiectul ITE dezvoltat de specialistii nostri pentru Administratia Vamala din Republica Macedonia, asiguram aplicarea uniforma a politicilor comunitare astfel incat operatorii economici sa aiba o evaluare clara a masurilor pe care trebuie sa le aplice in tranzactiile de import sau export de marfuri„, a declarat Dan Tuhar, eCustoms Line of Business Manager, SIVECO Romania.

TARIC este o baza de date care indica masurile tarifare si netarifare aplicabile marfurilor, atunci cand acestea sunt importate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene sau, dupa caz, cand acestea sunt exportate catre tari terte.

Proiectul are ca scop consolidarea capacitatii operationale a Administratiei Vamale din Republica Macedonia, in conformitate cu standardele Uniunii Europene, si asigurarea compatibilitatii si interoperabilitatii depline a sistemelor informatice vamale cu cele utilizate in UE.

Sistemul vamal din Republica Macedonia beneficiaza de un sistem computerizat de gestiune a operatiunilor de tranzit (New Computerized Transit System – NCTS) realizat de SIVECO in cadrul unui proiect care a fost lansat in februarie 2011.

Administratia Vamala din Republica Macedonia este cel de-al treilea beneficiar al solutiei eCustoms de la SIVECO Romania, dupa Autoritatea Nationala a Vamilor din Romania si Administratia Vamala din Turcia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro