Sari direct la conținut

Solistul trupei Rammstein, Till Lindemann, anchetat oficial de procurorii germani pentru agresiune sexuală și distribuție de droguri

HotNews.ro
Till Lindemann, Foto: Christophe Gateau / AFP / Profimedia
Till Lindemann, Foto: Christophe Gateau / AFP / Profimedia

Procuratura din Berlin a anunțat miercuri că a fost deschisă o anchetă judiciară care îl vizează pe solistul trupei germane Rammstein, Till Lindemann, acuzat de mai multe femei de agresiune sexuală după concerte.

Ancheta a fost deschisă „pentru presupuse fapte referitoare la infracţiuni sexuale şi distribuirea de stupefiante”, a declarat acuzarea pentru AFP, confirmând informaţii de presă.

Rammstein este cea mai cunoscută trupă de limbă germană şi una dintre cele mai cunoscute formaţii de metal din lume.

Procuratura precizează că „au fost depuse mai multe plângeri de către terţi, adică de persoane care nu sunt parte la presupusele fapte”.

Cazul a început la sfârşitul lunii mai cu mărturia unei irlandeze de 24 de ani, Shelby Lynn, care l-a acuzat pe solistul şi textierul grupului că a drogat-o şi agresat-o sexual după un concert în aceeaşi lună în Lituania. Alte tinere au depus apoi mărturie, toate descriind mai mult sau mai puţin acelaşi scenariu.

Aceste tinere ar fi fost văzute în primele rânduri la concerte, filmate sau fotografiate pentru ca Lindemann să-şi poată alege, înainte ca unele dintre ele să fie invitate în culise la petreceri.

Unele ar fi fost apoi drogate, înainte de a fi agresate de cântăreţul în vârstă de 60 de ani, care, la rândul său, a negat faptele prin avocaţii săi, Simon Bergmann şi Christian Schertz.

„Aceste acuzaţii sunt în mod invariabil false. Vom urma imediat acţiunile legale pentru toate astfel de acuzaţii”, au asigurat săptămâna trecută avocaţii săi.

Rammstein este în prezent în turneu european. În Austria şi Elveţia, au fost lansate apeluri la boicot.

De asemenea, urmează să cânte la Paris pe 22 iulie. Trei concerte sunt planificate la Berlin pe 15, 16 şi 18 iulie. (news.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro