Sari direct la conținut

Soluția găsită de neozeelandezi, confruntați cu lipsa ouălor de pe piață

HotNews.ro
Carton cu ouă, Foto: © Jennifer Pitiquen | Dreamstime.com
Carton cu ouă, Foto: © Jennifer Pitiquen | Dreamstime.com

​Preţul ouălor a crescut în întreaga lume în ultimul an, deoarece gripa aviară a afectat fermele de păsări, iar războiul din Ucraina a crescut preţurile energiei şi hranei pentru animale, notează CNN. În SUA, creşterea preţului ouălor este de 60%, iar în Japonia a atins niveluri record. În Noua Zeelandă, unde consumul de ouă este mai mare decât în majoritatea ţărilor, oamenii caută să cumpere găini.

În Statele Unite, preţurile ouălor au depăşit cu mult creşterea altor produse alimentare, majorarea fiind de aproape 60% în decurs de un an. În Japonia, preţurile cu ridicata au atins un nivel record.

„Toată lumea încearcă acum să cumpere găini”

În Noua Zeelandă, unde consumul de ouă pe persoană este mai mare decât în majoritatea ţărilor, situaţia a fost complicată de o schimbare a reglementărilor agricole. Şi creşterea costurilor a stârnit o frenezie, oamenii căutând să cumpere online găini, astfel încât să îşi poată asigura necesarul de ouă.

Marţi, popularul site local de licitaţii Trade Me a transmis pentru CNN că în această lună căutările de găini şi echipamentele legate de îngrijirea lor au crescut cu 190% până acum, comparativ cu o lună în urmă.

„De la începutul lunii ianuarie, am văzut peste 65.000 de căutări de găini şi alte articole legate de pui, cum ar fi hrănitori, coteţe şi alimente”, a declarat Millie Silvester, purtător de cuvânt al companiei.

De asemenea, criza ouălor le dă bătăi de cap şi brutarilor.

„Toată lumea încearcă acum să cumpere găini pentru casă, deoarece nu pot avea ouă”, a declarat Ron van Til, un proprietar de brutărie din apropierea oraşului Christchurch, care a trebuit să-şi adapteze modul în care îşi face prăjiturile şi brioşele.

Susținătorii drepturilor animalelor intervin

Tendinţa i-a determinat pe susţinătorii drepturilor animalelor să avertizeze asupra cumpărărilor impulsive.

„Puii trăiesc mult timp. Trăiesc de la opt până la 10 ani, uneori chiar mai mult, în funcţie de rasă”, a spus Gabby Clezy, CEO al Societăţii pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale (SPCA) din Noua Zeelandă.

El a mai remarcat că găinile nu produc ouă toată viaţa, iar obiceiurile lor de ouat depind de factori precum vârsta şi clima locală.

„Deci, dacă oamenii iau găini doar pentru că [cred] că vor avea o aprovizionare permanentă cu ouă, pur şi simplu nu este cazul”, a spus ea. „Le cerem oamenilor să le considere animale de companie, ceea ce şi sunt”, a argumentat ea.

Trade Me a îndemnat, de asemenea, clienţii de pe piaţa sa să se gândească la orice achiziţie.

„Este important ca membrii noştri să fie conştienţi de responsabilităţile care vin cu deţinerea de pui şi să fie bine pregătiţi să aibă grijă de ei”, a spus Silvester într-un comunicat.

Experţii în sănătate intervin şi ei. Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, oricine vrea să aibă un coteţ de păsări în curte ar trebui să aibă grijă deosebită atunci când manipulează animalele şi ouăle acestora, în special din cauza riscului infectării cu salmonella.

Lipsa de ouă din Noua Zeelandă a fost legată de o schimbare anticipată de mult în Legea agriculturii, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie a acestui an.

Legea interzice producerea de ouă de la găini ţinute în „cuşti convenţionale” sau „cuşti cu baterii” – de obicei spaţii metalice înghesuite care nu asigură o bunăstare adecvată găinilor, potrivit SPCA. (Sursa: News.ro / Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro