Solutii de criza: Cei care nu reactioneaza rapid si eficient, vor disparea de pe piata, spune Marcello Nicoloso, specialist austriac in management
Marcello Nicoloso a pus bazele firmei ReManagement pentru a veni in intampinarea cerintelor sporite de management eficient in situatii de criza. Anterior, expertul austriac a efectuat asanari de firme in Austria si alte tari europene. Nu doar companii industriale notate la bursa, ci si intreprinderi mijlocii, de tip clasic, fac parte din palmaresul sau profesional.
Experienta, dar si contacte pretioase in mediul bancar, juridic si economic din Viena, Praga, Budapesta, Bratislava si Bucuresti il recomanda ca pe un specialist de consultat, cand firma merge in jos. Lui Nicoloso ii plac inaltimile, si nu doar profesional. Hobby-ul sau este aviatia sportiva. Despre toate acestea, el ne-a vorbit intr-un interviu, special pentru cititorii romani.
Dani Rockhoff: Domnule Nicoloso, este firma dv. un soi de „colac de salvare” pentru managerii dezorientati, la vreme de criza?
Marcello Nicoloso: Colac de salvare suna bine, cu permisiunea dv. o sa folosesc expresia ca nou USP (n.r. Unique Selling Proposition = o calitate de varf, care vinde un produs sau marca). Pentru a va raspunde la intrebare: Da. Insa n-as dori ca aceasta sa sune infatuat, arogant. Intr-o criza, nevoia de management se amplifica de cateva ori. Managerii care, inainte de criza, lucrau 12 ore pe zi sau mai mult, pur si simplu nu mai pot face fata solicitarilor. La asta se adauga faptul ca fiecare manager e si un expert in specialitatea sau bransa sa. Noi suntem experti pentru situatii de criza, cu experienta de decenii. Iar tocmai aceasta experienta, cuplata cu un inalt angajament, constituie vesta, sau colacul de salvare de care vorbeati.
D.R: Va numiti ReManagement. Ce inseamna asta?
Marcello Nicoloso: Re este prefixul englezesc pentru ‘iarasi’ sau ‘nou’. Firmele atinse de criza au de regula o substanta buna, care trebuie sa fie perpetuata, in orice caz. In traducere, ReManagement inseamna prestatia innoita si optimizata a firmei, pentru a pastra valori si locuri de munca. Pentru asta garantam noi.
D.R: Ce masuri de asanare se mai pot lua, in vremuri in care domneste nesiguranta: cad contracte, scad cifrele de afaceri, bancile blocheaza in parte creditarea?
Marcello Nicoloso: Toate masurile necesare trebuie rapid evaluate si implementate, fara ezitari. Aceasta inseamna: reducerea costurilor, stabilizarea cifrei de de afaceri, oprirea cash-burn (n.r. ‘arderea’ capitalului propriu al firmei). Si aducerea in aceeasi barca a tuturor grupurilor de interese – proprietari, clienti, furnizori, angajati si, foarte important, bancile finantatoare. Conceptul de asanare trebuie sa le fie tuturor suportabil, iar atunci succesul, in perioade de criza, devine foarte probabil.
D.R: Poate o firma, care are probleme de lichiditate financiara, sa fie complet salvata, sau asanarea ei inseamna mai degraba pregatirea pentru sacrificare?
Marcello Nicoloso: In primul rand, sacrificarea inseamna distrugere de valori si locuri de munca, in beneficiul a foarte putini oameni. Aceasta n-are sens, iar valoarea pierduta a firmei este mai mare decat capitalul dobandit in urma nimicirii ei (cu precadere prin vanzarea terenului si al cladirii). In vremuri ca acestea, oricum nu e o solutie. Problema lipsei de lichiditate apare in urma problemelor la incasari, iar acestea sunt precedate de problemele strategice. Cand exista potentialul de a rezolva aceste probleme, eu recomand fiecarui manager sa o faca. In unele cazuri, experienta managementului, in aceasta directie, e restransa, iar cashflow-ul negativ nu e sprijinit de banci la infinit. Iar atunci, insolventa nu mai poate fi evitata. Telul nostru este salvarea unei firme si intarirea stabilitatii ei.
D.R: In ce masura poate salva, asanarea unei firme, nu doar averea proprietarului sau, ci si locurile de munca ale angajatilor?
Marcello Nicoloso: Angajatii sunt un capital important. Din pacate, in vremurile de criza, reducerea locurilor de munca este in general inevitabila. Tot asa cum se reduce si valoarea firmei. Aceste doua lucruri merg mana in mana. Proprietarii isteti si managerii vizionari isi asigura personalul pe termen lung – in vremurile bune, ca si in cele proaste.
D.R:Preia ReManagement resonsabilitatea implementarii planului de asanare? Cum functioneaza asta?
Marcello Nicoloso: Conform functiei organice, responsabilitatea o avem si noi, iar recompensa noastra provine, in mare parte, din plati bazate pe succesul in atingerea tintelor propuse.
D.R: Pe website-ul firmei dv. www.remanagement.at se vorbeste despre „management interimar activ“. Inseamna ca propuneti angajarea, in firma vizata, a unui director executiv, implicat in implementarea procesului de optimizare a acesteia?
Marcello Nicoloso: Noi punem la dispozitie conducatori de firme acreditati, presedinti sau alte organe de conducere. De regula, agendele de restructurare preiau in echipa de management un Chief Restructuring Officer (n.r. ofiter principal de restructurare).
D.R:Cand apare termenul „cost-cutting”, de regula urmeaza concedieri. Dezvolta firma dv. si concepte de optimizare ‘prietenoase cu angajatii’?
Marcello Nicoloso: Da, Fairness este porunca cea mai inalta. Se au in vedere programul de lucru redus, stoparea productiei prin folosirea timpilor de concediu, sabbatical-urile (n.r. intreruperea temporara -3-12 luni- a angajamentului de munca ), programele sociale, ajutorul acordat de management pentru ca angajatii sa-si gaseasca alt loc de munca etc. Aceasta este aditional prevazut in conceptele noastre.
D.R: Recent, v-ati orientat asupra noilor piete ale UE, intre care Slovacia si Romania. Exista in aceste tari o nevoie speciala de servicii ca ale firmei dv.?
Marcello Nicoloso: Recesiunea economica se simte peste tot in lume, chiar si in noile tari ale UE. Diferenta fata de ‘vechile tari’ ale Europei este ca acolo crizele economice nu sunt neaparat noi si, in consecinta, exista experienta relativa la ele. In Romania s-a inregistrat in ultimii 15 ani o dezvoltare economica constanta, cu un boom enorm in ultimii cinci ani. Aceasta supra-dezvoltare (prin capital ieftin) se va restrange in viitorii ani, insa know-how-ul aferent acestui proces nu exista. Si de unde? Nu vorbesc despre solutiile teoretice, ci despre implementarea unor masuri complexe, intr-un timp scurt. Aceasta nu se poate realiza decat cu o experienta de ani de zile.
D.R:Concernele mari sunt mai degraba rare in Romania. Are ReManagement si idei pe masura intreprinderilor mici si mijlocii?
Marcello Nicoloso: Marile concerne au mai usor posibilitatea sa angajeze noi manageri pentru anumite functii (de ex. restructurare). Tocmai pentru intreprinderile mijloci se recomanda serviciile noastre. Noi propunem din start un concept, in care foloasele depasesc costurile. Astfel, nu mai apar cheltuieli suplimentare pentru head-hunting (n.r. vanatoarea de creiere), angajarea si apoi separarea de astfel de specialisti.
D.R:Oferiti consultanta si alte servicii pentru proiecte care vor sa atraga fonduri europene?
Marcello Nicoloso: Da, prin partenerul nostru local din Bucuresti. Folosirea subventiilor este intotdeauna parte integranta dintr-un proces de restructurare.
D.R:Cum depaseste firma dv. austriaca problemele de limba, dar si de mentalitate din afaceri a tarilor est-europene, in speta din Romania?
Marcello Nicoloso: Prin angajatii nostri locali, care conduc proiectele si care, impreuna cu specialistii nostri, ofera clientilor know-how-ul necesar.
D.R: Aveti o reprezentanta in Romania cu angajati care vorbesc romaneste?
Marcello Nicoloso: Da, suntem reprezentati la fata locului, la Bucuresti. In plus, si eu invat romaneste, pentru a ridica stacheta lingvistica.
D.R: In finalul interviului nostru, va rog sa dati managerilor de firma un ‘pont’: cum se poate iesi ‘sanatos’, dintr-o criza atat de mare si atat de globala?
Marcello Nicoloso: Cresterea continua a performantei este piatra de temelie pentru toti liderii de piata. Inainte, aceasta era o optiune, astazi e o obligatie. Cei care nu reactioneaza rapid si eficient, vor disparea de pe piata. Cum spunea si Darwin – ‘survival of the fittest“! (n.r. supravietuieste cel mai adaptat).
Dani Rockhoff/Hotnews.ro: D-le Nicoloso, va multumim pentru interviul acordat.