Solutii pentru reducerea pretului la combustibil: Franta propune stabilirea unui plafon pretului petrolului pana la care sa se aplice TVA la produsele petroliere
Nicolas Sarkozy a sugerat, marti, tarilor din Uniunea Europeana sa stabileasca un plafon pana la care s-ar plati TVA pentru produsele petroliere, pentru a limita efectele cresterii continue a pretului petrolului.
„Trebuie sa punem partenerilor europeni urmatoarea intrebare: daca pretul petrolului va continua sa creasca, oare nu ar trebui sa reducem taxa pe valoarea adaugata aplicata la pretul petrolului? Adica, TVA sa nu se mai aplice daca costul petrolului depaseste un anumit nivel”, a declarat Sarkozy la radio RTL citat de AFP.
„Nu pot sa iau o asemenea decizie de unul singur pentru ca acesta ar trebui sa fie o decizie europena, dar cred ca nu doar Franta are de suferit in urma cresterii pretului petrolului”, a adaugat presedintele francez.
In acelasi timp, ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a declarat la canalul public France 2 ca tarile din G7 trebuie sa ceara marilor producatori de petrol sa-si mareasca productia avand in vedere ca pretul petrolului nu mai contenese sa creasca.
De la 1 iulie, Franta urmeaza sa preia presedintia prin rotatie a Uniunii Europene.