Sondaj: Dacă ar fi să compare viitorul economic în termeni meteo, cei mai mulți români l-ar descrie „ploaie şi frig”/un român din 9 consideră că premierul ar trebui să nu mai insiste cu eliminarea sporurilor

Dacă ar fi să compare viitorul economic în termeni meteo, cei mai mulți români l-ar descrie „ploaie şi frig”, arată datele unui sondaj transmis miercuri de IRSOP. De asemenea, un român din 9 consideră că Primul Ministru ar trebui s-o lase baltă cu demersul privind eliminarea sporurilor salariale care nu sunt bazate pe criterii de performanţă.
„Bugetul este construit pe ideea optimistă că economia o să crească şi o să fie bani pentru cheltuielile sociale. Dvs. personal cum vedeţi viitorul nostru economic, în limbaj „meteo”: cu „soare”, cu „nori” sau cu „ploaie şi frig”?”
Procent
„Soare” 21
„Nori” 30
„Ploaie şi frig” 46
Nu ştiu 3
„Bugetul prevede ca statul să fie mai prudent cu cheltuielile directe şi să dea mai mulţi bani pe investiţii în infrastructură, sănătate şi educaţie. Apreciaţi că această viziune corespunde cu părerea dvs. … ?”
Procent
Total 65
Parţial 27
Deloc 8
Românii înţeleg constrângerile bugetare şi sprijină vânzarea de active
„Resursele statului sunt limitate şi, ca să dea bani mai mulţi în domenii importante, mai ales în contextul pandemiei, Bugetul propune şi îngheţarea sau reducerea cheltuielilor în câteva domenii. Aţi fi de acord sau nu aţi fi de acord cu …?”
Acord (%)
Eliminarea unora dintre pensiile speciale 92
Reduceri de personal în administraţia publică 70
Reducerea sporurilor salariale 54
Reducerea fondurilor pentru biserică 53
Îngheţarea salariilor la stat la nivelul anului 2020 49
Eliminarea tichetelor de vacanţă 49
„Unii spun că întreprinderile de stat care fac pierderi de ani de zile ar trebui restructurate, inclusiv prin reducerea personalului. Alţii vor ca aceste întreprinderi să fie subvenţionate în continuare din banii de taxe şi impozite. Care din aceste două afirmaţii reprezintă mai bine părerea dvs. … să le „restructureze” sau să le „dea bani în continuare”?
Procent
Restructurare 65
Subvenţionare 30
Nu ştiu 5
„În sectorul de stat există multe sporuri salariale care nu sunt bazate pe criterii de performanţă, ca de exemplu spor că lucrează cu calculatorul. Primul Ministru propune eliminarea sporurilor nejustificate, dar mulţi politicieni şi parlamentari se opun ca să evite conflicte cu salariaţii şi cu sindicatele de la stat. Consideraţi că Primul Ministru ar trebui să insiste cu eliminarea acestor sporuri sau s-o lase baltă?”
Procent
Să insiste 83
S-o lase baltă 14
Nu ştiu 3
”Pentru ca economia să susţină cheltuielile sociale şi investiţiile, unii propun ca statul să vândă acţiuni ale întreprinderilor rentabile pe bursă. Alţii cred că dacă statul are nevoie de bani e mai bine să se împrumute decât să vândă acţiuni. Care din aceste două opinii reprezintă mai bine părerea dvs.?”
Procent
Să vândă 50
Să se împrumute 26
Nu ştiu 24
Deşi proaspăt instalat, Premierul Florin Cîţu are capital politic, dar va trebui să-l mărească înainte de a putea să-l „cheltuiască” pe reforme
„Premierul Florin Cîţu a fost numit de puţină vreme, dar din activitatea de până acum şi din poziţiile sale apreciaţi că va face o treabă …?”
Procent
Foarte bună 5
Bună 32
Slabă 20
Foarte slabă 32
Nu ştiu 11
„Florin Cîţu a spus că de 30 de ani oamenii aşteaptă reforme pe care politicienii nu s-au înghesuit să le facă, dar că dânsul e hotărât să-şi asume aceste reforme, chiar dacă îşi riscă viitorul politic. Credeţi că dl. Cîţu va avea forţa să facă reformele promise sau riscă să fie dat jos dacă încearcă să facă reforme?”
Procent
Va avea forţa 26
Îl vor da jos 64
Nu ştiu 10
Deocamdată populaţia nu pare impresionată de noul Guvern, dar apreciază organizarea campaniei de vaccinare. „Deşi au trecut numai câteva luni de la instalare, cum apreciaţi activitatea noului Guvern …?”
Procent
Bună 17
Satisfăcătoare 19
Slabă 57
Nu ştiu 7
”Dl. Cîţu a spus că aproape toate ministerele au primit bani mai mulţi şi că la jumătatea anului va face o evaluare a miniştrilor, cu mandatele pe masă, ca să verifice performanţa şi eficienţa cu care au cheltuit banii. Credeţi că evaluarea se va lăsa cu măsuri drastice dacă se constată lipsa performanţei sau se vor găsi justificări şi rămâne cum a fost?”
Procent
Măsuri drastice 26
Justificări şi rămâne la fel 67
Nu ştiu 7
„Cum apreciaţi Programul de vaccinare … Consideraţi că organizarea activităţii de vaccinare în România este …?”
Procent
Foarte bună 7
Bună 43
Slabă 22
Foarte slabă 19
Nu ştiu 9
Pentru acest sondaj, IRSOP a intervievat telefonic 713 persoane în perioada 16-26 februarie 2021. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia în vârstă de peste 18 ani rezidentă în România. Toleranţa de eşantionare este ±3,7%. Sondajul a fost iniţiat şi finanţat de IRSOP.