Sari direct la conținut

Sony retrage jocul Cyberpunk 2077 de pe PlayStation Store

HotNews.ro
Cyberpunk 2077, Foto: Vladimir Stanišić, Dreamstime.com
Cyberpunk 2077, Foto: Vladimir Stanišić, Dreamstime.com

​Sony a anunțat că retrage mult-așteptatul joc Cyberpunk 2077 de pe platforma PlayStation Store, după ce foarte mulți dintre cei care l-au cumpărat s-au plâns că au întâmpinat o mulțime de probleme la el. Jocul produs de polonezii de la CD Projekt a fost lăudat de mulți, dar după primele zile numărul de bug-uri apărute a fost extrem de mare și gamerii au fost dezamăgiți.

Sony spune că retrage jocul invocând ”necesitatea de a păstra satisfacția clienților” și spune că cei care l-au cumpărat își vor primi banii înapoi. Acțiunile companiei care a produs jocul au scăzut cu 30% după ce au ieșit la iveală problemele din ultimele zile. Jocul va reveni probabil când bug-urile vor fi rezolvate de dezvoltator.

Jocul a fost lansat pe 10 decembrie, cu câteva luni întârziere. Compania și-a cerut scuze pentru problemele apărute și a promis că le va rezolva prin update-uri.

Jocul se petrece într-un uriaș oraș al viitorului, Night City, iar unul dintre personaje îl întruchipează pe actorul Keanu Reeves. Acesta și-a ”împrumutat” chipul unuia dintre personajele principalele: Johnny Silverhand, un rocker rebel. Jucătorii pot juca din perspectiva unui personaj numit V care este un mercenar la care pot alege diferite trăsături. Sunt prezente din plin și scenele sângeroase.

Jocul este localizat în 18 limbi și s-a făcut enorm reclamă, de la panouri publicitare pe autobuzele din Varșovia și Londra, până la ecranele gigantice din Times Square de la New York.

Sursa: Le Monde

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro