Sari direct la conținut

Sorina Pintea: În martie au fost înregistraţi 76 de pacienţi cu arsuri grave, cei mai mulți din toată UE, iar locuri în spitale nu mai sunt

HotNews.ro
Sorina Pintea: În martie au fost înregistraţi 76 de pacienţi cu arsuri 
grave, cei mai mulți din toată UE, iar locuri în spitale nu mai sunt

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri seară, la Digi 24, că în România au fost înregistraţi în luna martie cei mai mulţi pacienţi cu arsuri grave din toată Uniunea Europeană, 76, condiţii în care nu mai sunt locuri în spitale iar noile victime vor fi transferate în străinătate.

„În luna martie, în România am avut 76 de arşi cu peste 20% arsuri pe suprafaţa corpului. Este luna curăţeniei de primăvară, oamenii cred că nu au fost atenţi, pentru că este un număr foarte mare de arşi. Am avut la Bucureşti, luni, reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din Europa şi am pus şi eu nişte întrebări. În nicio ţară nu există, nu a existat în luna martie un număr atât de mare de arşi”, a declarat Pintea, potrivit Agerpres.

Ministrul a spus că, miercuri, s-au depus eforturi pentru ca un pacient să fie transferat în străinătate, după o explozie la Orşova, victima având arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.

„Aşteptăm acceptul clinicilor din străinătate pe care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă le-a contactat, pentru că în acest moment nu avem locuri pentru marii arşi”, a precizat Sorina Pintea.

Ea a adăugat că în ţară nu sunt locuri în spitale pentru marii arşi „din cauza numărului mare de accidente”.

Cu privire la lipsa investiţiilor în spitale, pentru suplimentarea locurilor pentru marii arşi, ministrul a spus că „la un moment dat va trebui ca cineva să dea socoteală”, pentru că proiectele au fost blocate.

„Există planuri pentru construcţia a patru centre de mari arşi, planuri care de asemenea au fost blocate. Au fost deblocate aceste planuri şi putem să spunem că suntem în faza în care am contractat serviciile pentru studiile de fezabilitate”, a afirmat Pintea.

Conform ministrului Sănătăţii, de la sfârşitul lunii mai, în Timişoara vor exista suplimentar cinci paturi, urmând ca şi la Iaşi, „probabil în luna iunie”, să fie suplimentat numărul de paturi pentru marii arşi.

Pintea a mai spus că nu înţelege de ce e nevoie de intervenţia unui ministru pentru transferul unor pacienţi în afara ţării, declarând că responsabilii pierd timpul preţios pentru pacienţi întrucât nu cunosc regulile din sistem.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro