Sari direct la conținut

Sotia lui Viktor Bout, “Comerciantul Mortii”: Moscova a incercat sa il asasineze pe sotul meu

HotNews.ro

Sotia lui Viktor Bout, un important traficant ilegal de arme supranumit “Comerciantul Mortii” a dezvaluit joi ca a aflat de la sotul ei ca Moscova ar fi trimis asasini in Thailanda si in SUA pentru a-l ucide, informeaza RIA Novosti.

Alla Bout a spus ca sursa informatiilor ar fi un agent al Agentiei Antidrog americane (DEA), iar surse diplomatice i-ar fi confirmat spusele agentului.

In varsta de 43 de ani, Viktor Bout este un fost ofiter al fortelor aeriene sovietice. El a fost arestat pe 6 martie 2008 intr-un hotel din Bangkok, dupa ce a fost prins de agenti americani in timp ce incerca sa vanda rachete si lansatoare de rachete liderilor de gherila ai Fortelor armate revolutionare din Columbia (FARC).

Mai mult, Bout, care a inspirat personajul jucat de actorul american Nicolas Cage in filmul „Lord of War” (2005), a fost supranumit „Comerciantul Mortii” in Occident, dupa ce au aparut informatii ca ar fi livrat arme timp de peste 15 ani in Africa si America de Sud, in Afghanistan, pentru talibani si pentru Al-Qaida.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro