Sari direct la conținut

SpaceX amână pentru sâmbătă lansarea celei mai mari rachete din lume

HotNews.ro
Sistemul Starship al SpaceX, Foto: SPACEX / UPI / Profimedia
Sistemul Starship al SpaceX, Foto: SPACEX / UPI / Profimedia

​Tare complicat și lung este parcursul rachetei lui Elon Musk! A doua încercare de a pune racheta Stasrhip pe orbită pentru un test ar trebui să se petreacă sâmbătă, și nu vineri, cum se anunțase. De vină este o problemă tehnică. Sunt șapte luni de la primul test al Starship în formulă completă, test care s-a încheiat cu o explozie.

Amânarea ține de o problemă tehnică, fiindcă trebuie schimbată o piesă care permite ajustarea și stabilizarea celor două trepte ale rachetei în timpul coborârii, astfel încât cele două trepte să poată fi reutilizate.

Lansarea va fi de la Starbase Boca Chica, Texas, pe data 18 noiembrie, într-o „fereastră” de 20 de minute care va începe la ora locală 7.00 (ora României 15.00). Dacă nu se va reuși nici sâmbătă, data „de rezervă” este 19 noiembrie.

Reamintim că lansările sunt posibile acum, la final de noiembrie, după ce Autoritatea Federal Aviation Administration a dat companiei lui Elon Musk aprobarea pentru a încerca această a doua lansare orbitală, la aproape șapte luni după primul test care a fost făcut pe 20 aprilie, dar care a fost un eșec.

Sistemul este format din două părți: Starship este nava spațială/treapta superioară (cu șase motoare Raptor), iar Super Heavy este boosterul/treapta principală, cu 33 de motoare Raptor, de care este nevoie pentru a scăpa de atracția gravitațională a Pământului.

La acest test, Elon Musk și oamenii săi speră că racheta Super Heavy și nava Starship vor sta și mai mult în spațiu. La nici trei minute de la lansare cele două mega-elemente ar trebui să se separe și să pornească pe căi diferite. Nici la acest test, SpaceX nu va recupera vreunul dintre elemente, dar speră că se vor separa cu succes și că vor ajunge cu succes în ocean (Super Heavy la opt minute de la lansare, Starship la 90 de minute).

Starship nu va face o orbită completă, însă este de așteptat să ajungă la o viteză de 28.100 km/h și să atingă o altitudine de 250 km.

Treapta Starship, de 50 metri lungime și propulsată de șase motoare Raptor, ar trebui să ajungă pe orbita terestră la acest test din toamna lui 2023 sau la cel care – foarte probabil – ar trebui să aibă loc în prima parte a lui 2024. Dacă Starship va ajunge pe orbită, un alt „prag” esențial va fi ca scutul termic să reziste la temperaturile de mii de grade Celsius de la reintrarea în atmosferă.

Racheta Starship este esențială în programul Artemis al NASA, pentru readucerea oamenilor pe Lună, așa că este esențial să fie făcute cât mai multe teste și la intervale cât mai mici.

Pe 20 aprilie, Starship a decolat pentru prima dată în configurația sa completă, însă mai multe motoare nu au funcționat cum trebuie, iar echipele SpaceX de la sol au aruncat în aer în mod deliberat racheta, cu ajutorul sistemului de anulare a zborului (Flight Termination System —FTS).

Detonarea s-a produs la 40 km altitudine, dar resturile aruncate au distrus și o parte din rampa de lansare. Pe rampă, SpaceX a instalat în aceste luni un sistem de atenuare a vibrațiilor lansării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro