SpaceX nu isi gaseste in continuare stabilitatea
La cateva zile de la incidentul din 1 septembrie de la Cape Canaveral, pe masura ce investigatia continua, apar si primele informatii. Atunci, in timpul asa numitului Static Fire, o racheta Falcon 9, care avea incarcat la bord satelitul Amos 6, a explodat pe rampa de lansare a complexului SLC 40 din Kennedy Space Center. Racheta si satelitul au fost complet distruse, iar rampa partial avariata, va trebui reparata, potrivit Space Alliance.
SpaceX mai are la dispozitie doua rampe de lansare (SLC 39A la Cape Canaveral si respectiv SLC 4E la Vandenberg), insa este greu de crezut ca Falcon 9 se va intoarce la zbor inainte ca ancheta sa fie finalizata.
Trebuie spus ca problemele de joi au aparut in timpul alimentarii rachetei. In ultima perioada SpaceX a modificat constant scenariul de zbor al rachetelor sale pentru a imbunatati performantele rachetelor Falcon 9 (permitand o injectie mai buna pentru sateliti de clasa mare, in orbite GTO si in acelasi timp recuperarea treptei intai).
Una dintre modificari a fost cresterea nivelului de combustibil stocat la bord, insa pentru a face acest lucru rezervoarele au trebuit mentinute la temperatura scazuta. Procedurile de alimentare au fost modificate, practic combustibilul fiind transferat in racheta foarte rapid, cu putin timp inainte de zbor. Instalatiile de pompare de la sol au fost si ele modificate pentru a permite acest lucru, insa sunt inca la stadiul de prototip. Foarte posibil ca tocmai aceasta sa fie cauza exploziei insa trebuie identificata exact veriga slaba si trebuie luate masuri ca sa evite repetarea accidentului. (pe larg in Space Alliance)