SpaceX transportă calamari la Stația Spațială Internațională pentru un experiment
O rachetă SpaceX va decola joi către Stația Spațială Internațională cu toate cele necesare la bord pentru a efectua o serie întreagă de experimente științifice, incluzând locuitori surprinzători: peste 100 de pui de calamari şi 5.000 de vieţuitoare microscopice, potrivit AFP.
Nava spațială, ale cărei servicii sunt angajate de NASA, urmează să fie lansată din Florida. Capsula Dragon se va desprinde de racheta Falcon 9 la aproximativ 12 minute după decolare. Apoi, trebuie să andocheze sâmbătă la Stația Spațială (ISS).
Exemplare tinere dintr-o specie de calmar (Euprymna scolopes) sunt îmbarcate în călătorie, cu scopul de a studia efectul imponderabilității asupra interacțiunilor dintre bacterii și gazdele lor.
Calamarii (o parte dintre ei) vor fi expuși, odată ajunji la bordul ISS, la bacterii. Unele exemplare vor fi păstrate intacte. După 12 ore, toate exemplarele vor fi înghețate până se vor întoarce pe Pământ, unde vor fi studiate.
„Animalele, inclusiv oamenii, se bazează pe microbi pentru a-și menține sistemul digestiv și imunitar sănătos”, a declarat Jamie Foster, șeful responsabil pentru experiment, citat într-un comunicat. „Nu înțelegem încă pe deplin modul în care zborul spațial modifică aceste interacțiuni”.
Experimentul ar putea ajuta astfel, în viitor, să dezvolte tehnici de protejare a sănătății astronauților care participă la misiuni pe termen lung în spațiu.
De asemenea, la bordul SpaceX vor fi: tardigrade, supranumite și urși de apă, organisme microscopice cunoscute pentru rezistența lor. Oamenii de știință vor să studieze modul în care se adaptează în spațiu.
În total, misiunea de aprovizionare transportă peste 3000 kg de încărcătură științifică.