Sari direct la conținut

Spania a terminat anul 2012 cu un deficit de 6,74% din PIB si nu mai are nevoie de noi masuri de economisire – ministrul bugetului

HotNews.ro

Deficitul public al Spaniei s-a ridicat la 6,74% din Produsul Intern Brut in 2012, dintre care 1,73% pentru regiunile autonome, a anuntat joi ministrul bugetului, Cristobal Montoro, afirmand ca tara sa nu are „nevoie de noi masuri de economisire”, scrie AFP.

Aceste cifre sunt rezultatul unui „mare efort”, a adaugat ministrul, intr-o conferinta de presa, comentand cifra oficiala pentru deficitul public pentru 2012, care viza 6,3% din PIB, dintre care 1,5% pentru regiuni.

Deficitul statului central s-a ridicat la 3,83% din PIB, inferior tinei de 4,5%, cel al administratiilor locale la 0,20% iar deficitul securitatii sociale la 0,96%, potrivit cifrelor oficiale publicate de minister.

Dupa 9,4% in 2011, „deficitul fara ajutorul acordat institutiilor de credit este de 6,74%” in 2012, a spus Montoro, confirmand cifra anuntata in ziua precedenta de seful guvernului, Mariano Rajoy, si care va fi transmisa Comisiei Europene.

Aceasta cifra nu tine cont de ajutorul de 41 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeana l-a acordat deja bancilor spaniole aflate in dificultate. Tinand cont de recapitalizarea bancilor, Comisia Europeana a estimat ca deficitul public al Spaniei va fi de 10,2% in 2012, fata de 7% fara aceste ajutoare.

„Este rezultatul efortului unei tari care stie sa fie la inaltime”, „un rezultat care deschide speranta iesirii din criza”, a sustinut ministru, afirmand ca Spania nu mai are nevoie de „noi economii”.

Ajuns la putere la finele lui 2011, guvernul conservator a lansat o cura de austeritate fara precedent care viza economii de 150 de miliarde de euro in trei ani, pana la finele lui 2014.

Daca deficitul public al Spaniei se situeaza astfel peste nivelul de 6,3% negociat cu Bruxellesul, el ramane sub previziunile cele mai pesimiste facute de numerosi analisti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro