Sari direct la conținut

Spectacolul Ivanov: 20 de cartonase, 4 eliminari!

HotNews.ro

Portugalia cistiga si batalia, dar si razboiul.

Lusitanii inving cu 1-0 intr-un meci care in a doua parte s-a transformat intr-un adevarat razboi: arbitrul rus Ivanov a aratat 4 cartonase rosii – Costinha si Deco de la portughezi, Boulahrouz si Van Bronckhorst de la olandezi, au plecat mai devreme la vestiar.

„Cred ca arbitrul ar fi trebuit sa-si dea singur un cartonas. E limpede ca nu a fost la acelasi nivel cu jucatorii. A fost un meci superb, o drama exceptionala, cu un invingator meritat. Dar arbitrul l-a transformat intr-un „show” pentru ca nu a stiut sa stapineasca anumite gesturi de nesportivitate”.

Sepp Blatter, presedinte FIFA

In total, Ivanov a aratat 20 de cartonase (16 galbene, 4 rosii), ceea ce constituie un nou „record” al Cupei Mondiale. Precedentul data din 2002, cind la jocul Germania-Camerun 1-0 s-au aratat 18 cartonase (2 eliminari).

„Arbitrul nu a ajutat cu nimic spectacolul. Sunt convins ca daca n-ar fi dat atitea cartonase, meciul ar fi fost mai putin violent”.

Maniche, autorul victoriei portugheze

Unicul gol, marcat de Maniche in minutul 22, a fost aparat „cu dintii” de echipa lui Scolari. Antrenor care, in afara celor doi eliminati, pasibili de suspendare, va trebui sa mai rezolve o problema inaintea sfertului de finala cu Anglia – Cristiano Ronaldo s-a accidentat in prima repriza si nu a mai putut continua.

„A fost o intilnire fizica, uneori foarte dura. Dar a fost un meci foarte frumos, cu multe sanse de gol. De trei ani si jumatate, de cind conduc Portugalia, nu mi s-a intimplat sa inchei un meci cu doi eliminati. FIFA vorbeste mult despre sportivitate, dar in aceasta seara am vazut lucruri care nu au nicio legatura cu fair-play-ul”.

Luiz Felipe Scolari, antrenor Portugalia

„Este regretabil ca la asemenea meciuri, arbitrajul are tendinta de a te impiedica sa vezi un fotbal frumos… A fost un fotbal marunt. Toate cartonasele, toate loviturile, caderile… toate au fost pierderi de timp. In asemenea conditii, ceea ce a contat a fost lipsa de experienta a echipei mele. Oricum, vreau sa ii felicit pentru ca au dus o batalie dura. Au crezut pina la capat”.

Marco Van Basten, antrenor Olanda

„A fost meciul ocaziilor ratate. Ar fi trebuit sa marcam in prima repriza, pentru ca in a doua, chiar si cind am avut om in plus, ne-am precipitat”

Edwin Van der Sar, portar Olanda

Interactiv – Voteaza CM 2006

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro