Sari direct la conținut

Spitalul Județean din Satu Mare îl acuză pe ministrul Sănătății că a distribuit „informaţii eronate”: „Creează panică” / Rogobete trimite controale la spital

Spitalul Județean din Satu Mare îl acuză pe ministrul Sănătății că a distribuit „informaţii eronate”: „Creează panică” / Rogobete trimite controale la spital
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Foto: Inquam Photos / George Călin

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare îi cere ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, să retragă imaginile pe care le-a postat pe Facebook și despre care a spus că reprezintă mâncarea servită pacienților din acest spital. Ei susțin că inclusiv un control al Direcției de Sănătate Publică (DSP) a confirmat că mâncarea din imagini nu aparține spitalului.

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a decis, marți, să trimită Corpul de Control și Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul Județean din Satu Mare, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății.

Alexandru Rogobete a publicat luni seara, pe Facebook, două fotografii cu mâncare pe care a prezentat-o ca fiind primită de pacienții de la SJU Satu Mare. Ministrul a spus că a primit fotografiile prin formularul de feedback pus la dispoziția pacienților pe site-ul ministerului. 

„Poftă bună celor din conducerea Spitalului Județean de Urgențǎ Satu Mare! Se spune că ești ceea ce mănânci, dar cred că de data asta putem parafraza pe modelul «ești ceea ce le servești pacienților tăi». Şi nu încercați sǎ explicați cum la voi «nu se poate» – pentru cǎ în multe alte locuri – se poate”, a scris Rogobete.

Spitalul acuză că imaginile „nu reflectă realitatea”

Reprezentanții SJU Satu Mare au transmis marți, într-un comunicat de presă citat de News.ro, că „imaginile apărute în spaţiul public în data de 4 august 2025, ce ar ilustra hrana servită în unitatea noastră, nu ne aparţin”.

„Fotografiile respective, încărcate prin intermediul formularului disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu reflectă realitatea din cadrul spitalului nostru. Considerăm că nutriţia pacientului este parte integrantă a actului medical, nu doar o simplă alimentaţie. Din bugetul alocat se fac eforturi constante pentru a oferi un meniu cât mai diversificat şi nutritiv, adaptat nevoilor pacienţilor”, conform comunicatului de presă. 

Alimentele folosite de spital în prepararea mâncării sunt verificare și preparate zilnic, conform normelor în vigoare, susțin reprezentanții spitalului. 

„Dorim să subliniem că în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare nu se servesc ciuperci, indiferent de forma de preparare. De asemenea, carnea de porc este servită exclusiv sub formă de tocăniţe, iar carnea de pui este oferită la prânz sub formă de ciocănele, pulpe dezosate sau piept şi, doar ocazional, seara, sub formă de tocăniţă”, precizează sursa citată.

Control DSP la SJU Satu Mare după postarea ministrului

Spitalul susține și că marți dimineață inspectori de la DSP au făcut un control, în urma informațiilor apărute „în mass-media”. 

„Vă prezentăm concluzia raportului întocmit la finalizarea verificărilor: «Produsele alimentare prezentate în imaginile care însoţesc petiţia depusă prin formularul de raportare al Ministerului Sănătăţii nu provin din blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare»”, conform spitalului. 

„Având în vedere cele menţionate, considerăm că imaginile respective au fost distribuite fără verificarea veridicităţii informaţiilor. Solicităm public retragerea acestor informaţii eronate şi încetarea diseminării lor, întrucât ele afectează imaginea instituţiei noastre şi creează panică nejustificată în rândul pacienţilor şi al aparţinătorilor acestora”, solicită SJU Satu Mare.

Spitalul a atașat comunicatului de presă și două fotografii cu mâncarea pe care spune că o servește pacienților: 

Alexandru Rogobete a publicat și în trecut poze cu mâncarea din spitale

Pe 11 iulie, Alexandru Rogobete a luat prânzul la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Mureș, fiind servit cu supă de salată verde și file de somon cu lămâie, broccoli și baby morcovi. Postarea lui Rogobete a stârnit numeroase reacții în mediul online, în special de la pacienți care spuneau că meniul din spitale nu arată deloc așa.

„Ne întoarcem la emisiunile de propagandă din anii ’60”, a scris un medic. Un ONG pentru drepturile pacienților l-a îndemnat pe ministru să viziteze și spitale de psihiatrie, neanunțat, în timpul servirii mesei.

Andi Cârlan, pacient oncologic, a comentat: „Ori ne ia de proști, ori are o perspectivă foarte deformată a realității”.

Invitat la podcastul HotSpot, Rogobete a spus că a început prin a publica exemple pozitive, dar că urmează să facă publice și cazurile grave.

„Știu spitale care își bat joc de pacienți. Da, există în România spitale unde firmele de catering, de exemplu, nu își respectă pacienții. Din acest motiv am făcut acel formular pe site-ul Ministerului Sănătății. Și mă uit pe acele poze zilnic. Nu pot merge în toate spitalele, dar am corp de control care poate face asta. Arată rău. Și o să le fac publice. Am ales să arăt lucrurile pozitive inițial, pentru a da un semnal de alarmă că se poate”, a spus, la acel moment, ministrul Sănătății.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro