Sari direct la conținut

​SRI a fost cooptat intr-un Comitet care va aviza toate proiectele de informatizare sau care implica solutii IT&C de peste 2,5 milioane lei initiate de institutiile publice si de companiile de stat – Proiect de Hotarare de Guvern

HotNews.ro

Toate proiectele de informatizare sau care implica solutii IT&C cu valoare de peste 2,5 milioane de lei, initiate de institutiile publice si de companiile de stat sau la care statul este actionar, vor trebui avizate de un Comitet tehnico-economic din care vor face parte si reprezentanti ai Serviciului Roman de Informatii (SRI), conform unui proiect de Hotarare de Guvern. Proiectele trebuie sa fie conforme cu obiectivele Strategiei Agenda Digitala pentru Romania si cu Strategia Nationala de Securitate Cibernetica si avizele conforme vor fi publicate obligatoriu in SEAP la lansarea procedurii de achizitie publica, odata cu documentatia de atribuire a procedurii.

Informatia vine la o zi dupa ce marti a avut loc la sediul Guvernului prima reuniune a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea si combaterea macrocriminalitatii, infiintat de premierul Victor Ponta, si la care au fost invitati, printre altii, si George Maior, directorul SRI, Teodor Melescanu, directorul SIE, Marcel Opris, seful STS, si Lucian-Silvan Pahontu, directorul SPP.

Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI), condus de Dan Nica (PSD), a afisat in dezbatere publica pe site-ul propriu un proiect de Hotarare de Guvern privind organizarea si functionarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informationala.

Ce atributii va avea Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informationala

Printre atributiile acestui Comitet, care va fi un organism fara personalitate juridica, se numara si avizarea conformitatii proiectelor care implica solutii IT&C cu obiectivele Strategiei Agenda Digitala pentru Romania si cu Strategia Nationala de Securitate Cibernetica, initiate de institutiile publice, precum si de companiile/societatile nationale sau societatile comerciale la care statul este actionar unic ori majoritar.

Toate specificatiile tehnice aferente caietelor de sarcini din licitatii se vor supune avizului Comitetului Tehnico-Economic, astfel:

  • a) inainte de demararea procedurii de achizitie publica, proiectele ce implica solutii IT&C cu o valoare nominala sau cumulata mai mare de 2.500.000 RON;
  • b) inainte de depunerea cererii de finantare la autoritatile competente, proiectele ce implica solutii IT&C cu o valoare nominala sau cumulata mai mare de 2.500.000 RON finantate din fonduri europene;

Alte atributii:

  • – contribuie la elaborarea directiilor strategice pentru dezvoltarea societatii informationale in Romania, in corelare cu cele ale Agendei Digitale Europa 2020;
  • avizeaza strategiile si proiectele de informatizare ale institutiilor publice in vederea asigurarii interoperabilitatii sistemelor informatice si a eliminarii finantarilor multiple si suprapunerilor functionale.
  • avizeaza proiectele care implica solutii IT&C si pentru care se solicita garantii guvernamentale;
  • – contribuie la evaluarea implementarii Strategiei Agenda Digitala pentru Romania la nivelul administratiei publice;

Comitetul Tehnico-Economic este alcatuit din:

(1) Membri cu statut permanent, cu rang de secretar de stat reprezentanti ai:

  • a) Ministerului pentru Societatea Informationala – presedinte
  • b) Cancelariei Primului – Ministru
  • c) Ministrului delegat pentru buget
  • d) Ministerului afacerilor interne
  • e) Ministerului  dezvoltarii regionale si administratiei publice
  • f) Ministerului finantelor publice
  • g) Ministerului educatiei nationale
  • h) Ministerului justitiei
  • i) Ministerului fondurilor europene
  • j) Serviciului Roman de Informatii

(2) Membri cu statut de invitat, cu rang de secretar de stat sau similar, din cadrul celorlalte autoritati publice, atunci cand agenda de lucru vizeaza problematici din domeniul de competenta.

(3) La invitatia presedintelui, la intrunirile Comitetului Tehnico-Economic pot participa si alte persoane, cu competente in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, in calitate de consultanti.

In exercitarea atributiilor sale Comitetul Tehnico-Economic emite avize conforme, insotite dupa caz de recomandari cu caracter obligatoriu, cu majoritatea simpla a membrilor sai.

Avizele conforme vor fi publicate obligatoriu in SEAP la lansarea procedurii de achizitie publica, odata cu documentatia de atribuire a procedurii.

Comitetul emite avizele, insotite dupa caz de recomandari, in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data depunerii documentatiei insotita de materiale justificative.

Comitetul Tehnico-Economic se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar, la convocarea presedintelui, iar in lipsa acestuia, la convocarea unuia dintre vicepresedintii imputerniciti de catre acesta. Organismul se poate intruni si la solicitarea motivata a unei treimi din numarul membrilor.

Mai multe detalii vezi in Proiectul de Hotarare de Guvern (HG) si in Nota de Fundamentare atasate acestui articol.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro