Standard & Poor's a coborat ratingurile Islandei, din cauza riscurilor economice
Agentia de evaluare financiara Standard&Poor’s a coborat, marti, ratingul pentru creditele suverane in valuta si moneda nationala ale Islandei si a retras calificativele de sub monitorizare, unde au fost plasate in data de 29 septembrie, ca urmare a riscurilor ce ameninta economia tarii, potrivit NewsIn. Perspectiva ratingurilor Islandei este negativa, ceea ce indica riscuri accentuate.
Standard&Poor’s a revizuit in scadere calificativul pentru credite in valuta de la „A-/A-2” la „BBB/A-3”, iar ratingul pentru datorii in coroane islandeze a fost coborat, de la „A+/A-1” la „BBB+/A-2”.
„Miscarea ratingurilor survine in contextul in care guvernul islandez a anuntat ca va garanta depozitele din sistemul bancar national si ca va aproba legi prin care va extinde puterea de interventie a autoritatii de supraveghere financiara in sistemul bancar islandez”, afirma analistul Eileen Zhang, de la agentia de rating.
Agentia de evaluare financiara Fitch coborase, de asemenea, in 30 septembrie, ratingurile Islandei pentru credite pe termen lung in valuta si in moneda locala. Fitch a plasat ratingul de tara al statului sub monitorizare cu perspectiva negativa, ca urmare a salvarii unei banci locale.