Sari direct la conținut

Standard & Poor's a reconfirmat ratingul BBB-/A-3 al Romaniei

HotNews.ro

Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si moneda locala, cu perspectiva stabila, informeaza, vineri, Ministerul Finantelor Publice, citat de Agerpres.

„Reconfirmarea rating-ului Romaniei este sustinuta de nivelul moderat al datoriei guvernamentale si al datoriei externe, pe fondul unor perspective de crestere economica solide, in medie de 3,1% pana in 2020. Perspectiva stabila reflecta asteptarile agentiei privind majorarea deficitelor fiscale si externe ca rezultat al masurilor de relaxare fiscala, in timp ce datoria guvernamentala si cea externa se asteapta sa ramana la un nivel moderat, sustinut de cresterea economica solida”, precizeaza sursa citata.

Potrivit Ministerului Finantelor, Standard & Poor’s apreciaza ca nivelul ratingului ar putea fi imbunatatit daca se vor face eforturi in continuare in privinta consolidarii bugetare, datoria guvernamentala neta va intra pe o traiectorie descendenta iar procesul de restructurare sau privatizare a intreprinderilor de stat se va implementa cu succes conducand la imbunatatirea cadrului de guvernanta, la o crestere macroeconomica stabila si predictibila si la consolidarea finantelor publice.

La sfarsitul lunii martie a acestui an, agentia de rating japoneza JCR a anuntat mentinerea perspectivei stabile si reconfirmarea rating-ului de tara acordat Romaniei (BBB/BBB+) pentru datoria pe termen lung in valuta si in moneda locala.

O actiune similara a venit la inceputul acestui an si din partea agentiei de evaluare financiara Fitch Ratings, care a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung in valuta si moneda locala ale Romaniei la „BBB minus”, perspectiva asociata pentru ambele calificative fiind stabila.

Din partea agentiei Moody’s, Romania beneficiaza de ratingul suveran Baa3 cu perspectiva pozitiva.

Ratingul „BBB minus” este de tip „investment grade” (recomandat pentru investitii).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro