Sari direct la conținut

Standard & Poor's: Creditorii Romaniei ar putea recupera 50-70% din creante in caz de incapacitate de plata

HotNews.ro

Agentia Standard & Poor’s a atribuit Romaniei calificativul „3” pentru ratingul de recuperare la default, ceea ce reflecta o recuperare a creantelor de catre creditori in proportie de 50%-70% in cazul intrarii tarii in incapacitate de plata (default), potrivit Bloomberg. Acest rating se bazeaza pe un scenariu de default care presupune o ajustare dezordonata a cursului de schimb, ca rezultat al contractiei economice pronuntate si a incertitudinilor politicilor economice.

Esecul Romaniei de a respecta termenele acordului cu FMI si UE, impreuna cu un climat dificil privind finantarea externa, ar conduce la o depreciere continua a monedei, mai arata agentia de rating. Aceasta va duce la o scadere a rezervei valutare a bancii centrale, determinand bancile-mama ale institutiilor de credit de pe piata locala sa isi retraga sprijinul pentru subsidiarele lor din tara, potrivit lui Marko Mrsnik si Frank Gill, analisti in cadrul S&P.

„Noi credem ca aceste evenimente vor fi urmate de turbulente financiare severe, care vor necesita sprijin din partea guvernului, rezultand o crestere puternica a datoriei publice. Nemaiavand sprijinul creditorilor, guvernul nu si-ar mai putea asigura nevoile de finantare”, mai arata acestia.

Potrivit Mediafax, cele sapte trepte ale ratingului S&P de recuperare la default sunt „1+” (rata de recuperare 100%), „1” (90-100%), „2” (70-90%), „3” (50-70%), „4” (30-50%), „5” (10-30%), respectiv „6” (0-10%).

S&P atribuie Romaniei un rating de credit „BB+” cu perspectiva negativa pentru datoriile in valuta, respectiv „BBB-” cu perspectiva negativa pentru imprumuturile in lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro