Sari direct la conținut

Statele Unite aprobă în premieră comercializarea cărnii de pui crescută în laborator

HotNews.ro
Carne de pui, Foto: Nitr | Dreamstime.com
Carne de pui, Foto: Nitr | Dreamstime.com

Statele Unite au autorizat miercuri, pentru prima dată, comercializarea cărnii de pui crescută în laborator de către două companii, a anunțat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Agriculturii (USDA), citat de AFP.

USDA a inspectat și aprobat sistemele de igienă alimentară ale Upside Foods și Good Meat, ale căror produse vor fi disponibile în curând în anumite restaurante, au precizat cele două companii.

Cele două companii primiseră deja undă verde din partea agenției americane pentru siguranța alimentară (FDA) în noiembrie, în timp ce Departamentul Agriculturii aprobase deja conformitatea etichetelor săptămâna trecută.

„Această aprobare va schimba în mod fundamental modul în care carnea ajunge pe mesele noastre”, a declarat Uma Valeti, CEO și fondator al Upside Foods, care a salutat, de asemenea, într-un comunicat, „un pas uriaș către un viitor mai durabil”.

„Am fost singura companie care vinde carne crescută în laborator din lume de când ne-am lansat în Singapore în 2020, iar acum este aprobată pentru vânzare în prima putere mondială”, a declarat entuziasmat Josh Tetrick, cofondator și CEO al Eat Just, compania din spatele Good Meat.

În urma aprobării din SUA, Upside Foods a primit prima comandă de la restaurantul din San Francisco al bucătarului francez cu stele Michelin Dominique Crenn.

Celebrul bucătar José Andrés urmează să primească primul său lot de la Good Meat. (foto: Nitr | Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro