Sari direct la conținut

Steaua-U.Craiova 1-0. Doar capul lui Nicolita

HotNews.ro

Banel Nicolita a marcat unicul gol al intalnirii dintre Steaua si Universitatea Craiova, punctand cu o lovitura de cap dupa o centrare de pe partea stanga a lui Vasilica Cristocea. Este a doua victorie sub conducerea lui Marius Lacatus, dupa succesul din fata Otelului Galati.

„Jucatorii au acumulat o stare de oboseala, e normal sa fie obositi fizic si psihic si ca o parte din moral sa fi disparut. Mi-as dori ca ei sa treaca peste momentele grele in care nu sunt sustinuti si aplaudati si sa-si demonstreze valoarea. Sper ca prin rezultate si joc suporterii sa revina la stadion pentru ca avem nevoie de sprijinul lor.”

Marius Lacatus – antrenor Steaua

„Puteam sa obtinem mai mult. Am prins Steaua intr-un moment in care puteam s-o batem, dar plecam iar cu coada intre picioare. Se pare ca avem un complex Steaua, daca au trecut 18 ani si noi nu invingem aici. A fost un moment mai bun ca niciodata sa-i invingem. Jucatorii nostri au fost cam fricosi, unii atata pot, dar altii pot mai mult. Sunt dezamagit. Si lipsa de experienta si-a spus cuvantul.”

Adrian Mititelu – patron U.Craiova

Atmosfera in Ghencea a fost una deprimanta care nu aducea cu nimic aminte de stadioanele pline de la partidele dintre cele doua formatii. Doar 2.000 de spectatori s-au aflat in tribune, indepartati de stadion de vremea neprielnica, dar mai ales de ultimele rezultate ale vice-campioanei.

Steaua a dominat inceputul jocului, Nicolita trecand pe langa gol in minutul 15, cand singur cu Bornescu a trimis pe langa poarta. Mijlocasul stanga al Stelei avea sa-si ia revansa in minutul 27 cand a reusit golul de trei puncte.

Peste doua minute, Zaharia putea dubla avantajul Stelei, dar sutul sau din 8 metri a fost deviat de un fundas al Craiovei in corner. Singura mare ocazie din prima repriza a oltenilor a fost ratata de Prepelita al carui sut a fost respins cu dificultate de Zapata.

Nimic nou dupa pauza, desi Lacatus a intarit ofensiva cu intrarea lui Vali Badea in locul lui Cristocea. Universitatea a incercat zadarnic sa puna in pericol poarta lui Zapata si tabela de marcaj a ramas pana la final nemodificata.

Universitatea a invins ultima oara in Ghencea in 1989. Iar ultimul gol marcat pe stadionul Stelei a fost reusit in 2001. De altfel, ultima victorie a Craiovei in fata ros-albastrilor a avut loc pe 1 septembrie 2002, in Banie. Oltenii lui Nicolo Napoli isi indeplinisera deja obiectivul dictat de conducere: patru puncte in partidele cu Poli Timisoara si Dinamo…

Steaua va juca doua meciuri in 48 de ore, luni seara avand programata restanta cu Pandurii Targu Jiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro