Sari direct la conținut

Stelian Tanase: Conturile TVR au fost deblocate dupa plata unei datorii de 10 milioane de lei. Decizia privind reducerea timpului de lucru in televiziune va fi rediscutata​

HotNews.ro

Conturile TVR au fost deblocate in cursul diminetii, dupa ce postul a acoperit plata unei datorii de 10 milioane de lei catre Fisc, a spus, joi, pentru HotNews.ro presedintele-director general al Televiziunii publice, Stelian Tanase. El a precizat si ca, in urma deblocarii conturilor, saptamana viitoare Consiliul de Administratie al TVR va rediscuta o decizie recenta de reducere a timpului de lucru pentru angajati, de la 5 la 4 zile pe saptamana.

  • UPDATE TVR a anuntat oficial printr-un comunicat de presa ca ANAF a ridcat proprirea pe conturile sale „in urma achitarii datoriei scadente catre bugetul de stat”, datorie de 10,3 milioane de lei. Comunicatul precizeaza: „Conducerea TVR vizeaza in continuare initierea unor demersuri in masura sa duca la reducerea cheltuielilor, restabilirea echilibrului financiar si la plata datoriilor acumulate.”

Potrivit lui Stelian Tanase, datoria de 10 milioane de lei ce trebuia platita si pentru care fusesera blocate conturile a fost acoperita din bani de taxa TV. „Mai mult, platim si salariile, pana la ultimul leut”, a declarat el, comentand: „Un prost manager, cum a zis domnul Ponta, a rezolvat in 5 zile ce trebuia sa rezolve in 6 luni (…), cat ne asteptam noi sa ne ia pentru a gasi o solutie pentru aceasta problema”.

El a spus ca, avand in vedere deblocarea conturilor, CA al TVR va rediscuta, saptamana viitoare, o decizie recenta de a reduce timpul de lucru al angajatilor de la 5 la 4 zile pe saptamana, decizie care, potrivit lui Tanase, ar fi trebuit aplicata de la 1 august daca ar fi ramas blocate conturile. Masura declansase protestul multor angajati din institutie, un lider de sindicat anuntand chiar intentia de a declansa actiuni in instanta.

HotNews.ro a scris, miercuri, citand surse apropiate situatiei, ca TVR a platit catre Fisc o datorie de circa 10 milioane de lei, in conditiile in care ANAF a pus propriri pe conturile RATB si TVR pe 21 iulie a.c..

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro