Stingem lumina? (de Bjørn Lomborg)
Atunci cand vine vorba de chestiunile „verzi”, bunul-simt parca a fost abandonat. Incapacitatea noastra de a gandi limpede in asemenea probleme ar fi chiar amuzanta daca potentialele consecinte nu ar fi atat de serioase.
Sa ne gandim la recenta campanie a „Orei pamantului”, care ar fi urmat sa dea lumii un impuls de constientizare a problematicii schimbarilor climatice prin apelul adresat cetatenilor din 27 de mari orase ale lumii de a stinge lumina pentru o ora. Pentru ca o multime de companii si municipalitati
s-au raliat campaniei si chiar casele regale ale Danemarcei si Suediei au inchis lumina in multele lor palate, organizatia internationala de mediu World Wildlife Fund (WWF) s-a grabit sa desemneze actiunea un succes uimitor. Ziarele de pe intregul mapamond au scris pline de deferenta articole pozitive despre cum militantii ecologisti implicati au sarbatorit stingerea luminii pe glob.
Nimeni, se pare, nu a vrut sa strice petrecerea prin a arata ca actiunea a fost complet inutila, ca a subliniat o metafora infioratoare sau ca a cauzat o poluare generala mult mai mare.
Ziarele daneze – coincidenta face ca tocmai in Danemarca sa se fi nascut povestea cu Imparatul gol – au citat cu mare entuziasm organizatia WWF, care vorbea de un succes fabulos. Dar economia de energie (asta presupunand ca oamenii nu au consumat mai multa energie ceva mai tarziu in noapte, pentru a compensa timpul pierdut) a insumat doar zece tone de CO2 – echivalentul emisiilor de dioxid de carbon pe care un singur danez le acumuleaza timp de un an. Daca masuram impactul evitat asupra climei – pe un viitor indefinit –, intregul efort combinat al Reginei, al multiplelor companii si al primariilor din Copenhaga si din alte orase, obtinem o valoare de 20 de dolari.
Sa fie oare gesturile inutile intr-adevar calea de a asigura un viitor mai verde? si ce fel de mesaj transmite de fapt stingerea luminii?
Asa cum le place unor comentatori conservatori sa puncteze, miscarea ecologista a devenit o forta a intunericului, iar asta nu metaforic, ci literalmente. A ne imboldi sa stam in intuneric va avea poate un singur efect: acela de a ne face sa realizam cat de putin probabil este sa fim vreodata convinsi sa abandonam combustibilii fosili.
In mod straniu, nimeni nu a sugerat ca acesta campanie a „luminilor stinse” ar trebui sa insemne si deconectarea aerului conditionat, a telefoanelor si internetului, apoi renuntarea la filme, mancare calda si cafea fierbinte sau bauturi reci – ca sa nu mai vorbim de lipsa de siguranta atunci cand se opresc semafoarele si indicatoarele luminoase. Poate ca ar fi fost mult mai dificil sa se gaseasca sprijin in favoarea campaniei daca li s-ar fi spus danezilor sa-si inchida si caldura.
In mod ironic, campania a mai avut ca rezultat si o sporita ineficienta energetica si niveluri sensibil mai ridicate de poluare a aerului. Rugati sa stinga lumina electrica, cei mai multi oameni din toata lumea ar apela la lumina lumanarilor, care pare mult mai intima si, nu-i asa, muuult mai naturala. Dar, daca masuram lumina generata de lumanari, observam ca acestea sunt de aproape 100 de ori mai ineficiente decat becurile incandescente si de peste 300 de ori mai putin eficiente decat corpurile fluorescente.
Mai mult, lumanarile genereaza cantitati masive de poluare de interior cu particule extrem de daunatoare si despre care se estimeaza ca ar cauza anual moartea a 100 de mii de oameni doar in Statele Unite. Lumanarile pot lesne genera o poluare de interior la niveluri de 10-100 de ori mai mari decat cele ale poluarii exterioare cauzate de masini, de industrie si productia de electricitate. Daca vom lua in considerare relativa reducere a poluarii aerului, datorata scaderii productiei de energie prin arderea combustibilor fosili, lumanarile sporesc poluarea daunatoare de 1.000-10.000 de ori.
Din pacate, campania „luminilor stinse” reflecta starea in care se afla o mare parte a dezbaterii pe teme ecologice. Ni se servesc cu lingurita povesti care se potrivesc unor prejudecati existente.
Se spune, de exemplu, ca recenta rupere a unui ghetar masiv din Antarctica demonstreaza, pasamite, efectele incalzirii globale, ce se cumuleaza cu repeziciune. Dar ceea ce nu auzim este ca de fapt acum poate doar 400 de ani zona era total lipsita de gheata, iar asta fara vreo contributie a incalzirii globale. Nu auzim ca ghetarul Wilkins reprezinta mai putin de 0,01% din suprafata Antarcticii. si nu auzim nici ca in Antarctica se inregistreaza recorduri de acoperire cu gheata oceanica de cand au inceput masuratorile prin satelit.
Tot asa l-am auzit si pe Al Gore vorbind despre 2004 si 2005, ani plini de uragane devastatoare, dar nu am auzit mai nimic despre absenta completa a daunelor cauzate de uragane in 2006 si 2007. Compania de asigurari Lloyds of London a inceput acum sa se planga ca lipsa dezastrelor naturale apasa asupra primelor sale de risc.
Ni se prezinta povesti fara de sfarsit despre temperaturi in crestere rapida. In ultimul an am trecut prin cea mai rapida schimbare a temperaturii a tuturor timpului – doar ca schimbarea s-a petrecut in jos. In ianuarie, Hong Kongul a fost paralizat de al doilea val de frig ca durata din 1885. Furtunile de anul acesta din centrul si sudul Chinei au produs cea mai grea iarna din ultima jumatate de secol. Pentru prima data in memoria colectiva, oamenii au vazut zapada in Bagdad.
Daca ni se supune atentiei o imagine distorsionata, e foarte probabil sa facem alegeri gresite. Nimic nu demonstreaza mai bine acest lucru ca prezenta campanie a „luminilor stinse”. A nu obtine practic nimic, in timp ce scazi dramatic eficienta energetica si cresti poluarea aerului nu reprezinta decat o amenintare la adresa oricarei sperante de avea vreodata politici publice „luminate”.
Bjørn Lomborg este organizatorul Centrului Consensului de la Copenhaga (CCC), profesor adjunct la Copenhagen Business School si autor al volumelor Cool It si The Skeptical Environmentalist.
INTERVIURILE HotNews.ro