Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2020 Joe Biden contează pe victorie înainte de weekend, Trump cere oprirea numărării voturilor prin corespondență

HotNews.ro
Alegeri SUA, Foto: John Nacion/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Alegeri SUA, Foto: John Nacion/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

La două zile după „Election Day”, Statele Unite ar putea cunoaște joi numele președintelui care va depune jurământul în 20 ianuarie, cu rezultate așteptate în state-cheie de care are nevoie democratul Joe Biden pentru a-l învinge pe Donald Trump, care contestă numărătoarea voturilor în justiție, scrie AFP.

Georgia și Nevada ar putea încheia numărătoarea buletinelor joi, în timp ce în Arizona și în Pennsylvania ar putea dura până vineri sau chiar mai mult.

„Cred că ziua va fi foarte pozitivă pentru vicepreședinte”, a declarat directoarea de campanie a democratului, Jennifer O’Malley Dillon. „Suntem absoluți siguri că Joe Biden va fi viitorul președinte al Statelor Unite”, a adăugat ea, precizând că contează pe rezultatele care trebuie să vină joi și vineri.

„Opriți numărătoarea!” a scris pe Twitter, cu majuscule, președintele SUA, care își vede șansele diminuate pe măsură ce sunt numărate buletinele de vot trimise prin poțtă, în majoritate favorabile lui Joe Biden.

Ultimele informații privind alegerile din SUA, LIVETEXT:

––––––––-

06:20:Trump pierde teren în Pennsylvania

05:35 Cel puțin 3 districte din Georgia au încetat să mai numere buletinele de vot

05:30 Echipa lui Biden crede că nu este o chestiune dacă, ci când, cursa va fi declartă câștigată pentru el

04.05 Trump recuperează voturi în Arizona: Biden e acum în față cu doar circa 46.000 de voturi. / Georgia: Avansul lui Trump scade la doar 2.500 de voturi!

04:00 „Minciuni”: Mai multe televiziuni americane au întrerupt discursul lui Trump

Trump a vorbit pentru prima dată de la noaptea alegerilor prezidențiale, dar mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea unui discurs al președintelui Donald Trump, acuzându-l că dezinformează.

03:35Donald Trump jr: „Unde sunt republicanii? Este timpul să ne curățăm și să nu mai arătăm ca o republică bananieră”

03:08FT: Promisiunea şi limitele lui Joe Biden / Aliaţii SUA trebuie să fie prudenţi, dar mulţumiţi

02.05 Georgia: Avansul lui Trump scade la doar 3.600 de voturi. Mai sunt de centralizat circa 18.000 de voturi.

01:45Președintele Trump, conferință de presă la Casa Albă: ”Voturile legale indică că am câștigat, dacă nu ne fraudează/ Nu a existat niciun mare val albastru”reșe

Președintele acuză ”Big Media” care ”a dezinformat” și a întreținut un climat de neîncredere și i-au dat lui Biden state unde el ar fi câștigat clar, ca Florida, Ohio…

01:35 Președintele Trump va susține o conferință de presă în câteva minute

În timp ce președintele Trump se pregătește să vorbească de la Casa Albă, Joe Biden a postat un tweet în urmă cu câteva clipe, presând din nou ca toate voturile să fie numărate la aceste alegeri, potrivit CNN.

01.28 Pennsylvania: Avansul lui Trump scade la circa 75.000 de voturi.

00:20 Bătălie strânsă pentru Senat, 48-48, când mai sunt doar 4 locuri de disputat (NYT)

23:58 Echipa de campanie a lui Trump a intentat un nou proces, joi după-amiază, împotriva oficialilor din alegerile din Philadelphia, pentru presupusele încălcări ale drepturilor procesului echitabil prin blocarea observării buletinelor de vot în oraș. Această reclamație nu pare să includă niciun detaliu despre cum și de ce ar fi putut fi blocată examinarea, potrivit CNN.

23.20 Pennsylvania: Biden se apropie la doar 98.000 de voturi de Trump, în condițiile în care mai sunt de centralizat circa 400.000 de voturi.

Avansul lui Trump s-a redus în Pennsylvania / Pierderea acestui stat ar asigura victoria lui Biden

22.20 Georgia: Biden se apropie la doar 12.800 de voturi de Trump. Mai sunt de contabilizat circa 48.000 de voturi.

22.11Acţiunile în justiţie ale lui Trump, respinse în Georgia şi Michigan

20.33Trump încearcă să oprească numărarea voturilor în Nevada, reclamând că ar fi votat decedaţi sau nerezidenţi

19.11 Nevada: Avansul lui Biden a crescut la 11.400 de voturi.

18.50 Pennsylvania: avansul lui Trump scade la circa 121.000 de voturi, în timp ce aproape 35.000 de voturi prin corespondență din zona Pittsburgh au fost blocate deocamdată de la a fi centralizate în urma unor contestații depuse.

18.29Trump cere oprirea numărării voturilor prin corespondență

18.00 Georgia: avansul lui Trump a scăzut la 18.146 de voturi, cu circa 61.000 de voturi rămase de centralizat.

15.37 Cum se a devenit cursa tot mai strânsă în Arizona și Pennsylvania pe măsură ce rămân tot mai puține voturi de numărat. În primul caz, cel care vine din urmă este Trump, în cel de-al doilea Biden:

15.13 Când sunt programate următoarele informații din statele în care nu s-a decis câștigătorul (informații CNN):

  • 17.30, ora României – Georgia: Secretarul de stat va ține o conferință de presă. Trump are un avans de 33.000 de voturi, în condițiile în care mai sunt de numărat circa 90.000.
  • 19.00 ora României – În Nevada, Districtul Clark (în care intră și Las Vegas) va oferi noi date. Districtul include cele mai multe voturi din Nevada și n-a mai dat informații de ieri. În tot statul, Biden are doar un avans de 8.000 de voturi
  • 04.00 (vineri dimineață, ora României) – Oficiali din Districtul Maricopa, cel mai mare din Arizona, ce include și Phoenix, va actualiza situația. Districtul a anunțat recent că mai are de numărat 275.000 de voturi

12.58Cine sunt Alexandria Ocasio-Cortez și „Trupa AOC”, marile câștigătoare ale alegerilor de marți

12.01De ce unele ziare și televiziuni s-au ferit până acum să treacă Arizona în contul lui Biden. ”S-ar putea ca Trump să reușească”

11.03 Casele de pariuri îl cotează pe Trump doar cu 13-14% șanse la o victorie (Betfair, Smarkets, electionbettingodds.com)

10.30Cea mai mare surpriză din alegeri

10.13Noi proteste în Portland, ​unde a fost declarată starea de revoltă / Manifestanții de extrema stângă au scandat „Nu-l vrem pe Biden. Vrem răzbunare”

10.09 Joe Biden a primit peste 72 de milioane de voturi, mai mult decât orice candidat la președinția SUA din istorie

09.58 Vigo County, un district cu ceva mai mult de 100.000 de locuitori din Indiana, a votat cu câștigătorul în toate alegerile prezidențiale din ultimii 64 de ani. Districtul a fost câștigat acum de Trump, cu o marjă foarte mică.

––––––––-

Cum arată situația joi dimineață: câte voturi au rămas de numărat (procentual și în cifre absolute), care este diferența și în favoarea cui:

  • Potrivit estimărilor Fox News și Associated Press, Biden și-a asigurat 264 de voturi din cele 270 necesare pentru a deveni președinte, în timp ce Trump are doar 214 la acest moment.

În Pennsylvania (20 de voturi), după numărarea a 89% dintre voturi, Donald Trump are 50,7%, iar Joe Biden 48,1%. Acest stat este, de obicei, un fief al democraților, dar în 2016 voturile sale s-au dus la actualul președinte.

În Georgia (16 voturi), după ce 98% din opțiunile electorale au fost procesate, Trump are 49,7%, iar Biden 49,1%. Georgia votează, în mod tradițional, cu republicanii.

În Carolina de Nord (15 voturi), după numărarea 94% dintre voturi, Trump are 50,1%, iar Biden 48,7%. Și acest stat este, în mod obișnuit, dominat de republicani.

În Nevada (6 voturi), stat colorat de obicei în albastru, după procesarea a 75% dintre voturi, Biden conduce cu 49,3% la 48,7%.

În joc mai este și Alaska, fief republican clar, care are însă doar 3 voturi în Colegiul Electoral. După numărarea a jumătate dintre voturi, Trump are 62,1%, iar candidatul democrat 33,5%.

De menționat că o bună parte din presa americană l-a dat deja câștigător pe Biden în Arizona (11 voturi), deși s-au numărat doar 86% dintre voturi, iar avansul lui Biden este mai mic de 3%.

La alegerile din ultimele trei decenii, Arizona a votat de obicei cu candidatul republican. Mai mulți susținători ai lui Trump, unii înarmați, s-au adunat în fața unui important birou electoral din Arizona strigând ”numărați voturile”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro