Sari direct la conținut

20 de ani de Dacia Logan: Momentul în care nemții au răsturnat Logan și cum era Dacia să piardă tot

HotNews.ro
Dacia Logan prima generatie, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Dacia Logan prima generatie, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Când o faimoasă organizație germană spune despre o mașină nouă că este un pericol pe șosele, consecințele pot fi grave pentru acel model. Dacia Logan își începea drumul european în 2005 și era pusă în fața unei situații care risca să o „răstoarne” și la propriu și la figurat. Care este povestea „testului elanului” și de ce vânzările Logan nu s-au prăbușit.

Un eșec răsunător la „testul elanului”?

Momentul greu s-a petrecut la final de iulie 2005, la un an după ce berlina Dacia Logan fusese lansată, la început planul fiind să nu fie vândută în Europa de Vest.

Cum a existat însă interes foarte mare, Logan a ajuns și pe cele mai mari piețe ale Europei în 2005, dar știri negative aveau să vină de la ADAC, o organizație germană de prestigiu care se bucura de multă încredere în țările europene. ADAC este Automobil Clubul German – (Allgemeiner Deutscher Automobil-Club).

ADAC a făcut pentru o mulțime de modele auto „testul elanului” („Elchtest” sau „Fahrdynamik-Test”, în germană), care simulează evitarea prin mișcări bruște a unui obstacol, la viteze de 65 de kilometri la oră. Logan s-a răsturnat la acel test ADAC, iar renumitul club german a transmis lumii un mesaj dureros pentru Dacia: „mașina low-cost românească stă prost la manevrabilitate, iar acest lucru este inacceptabil”. Mesajul s-a dovedit a fi unul mincinos.

Testul Elanului a fost inventat în Suedia de revista Teknikens Varld (Lumea Tehnicii), însă suedezii nu l-au numit astfel până în 1997, anul popularizării sale în masă. Pentru ei, numele original era Testul Manevrei Evazive sau, în suedeză, „Undanmanöverprov”.

Originea acestui test – inventat de jurnalişti, dar popularizat de Volvo şi de Saab, principalele mărci auto scandinave – stă în situaţiile-limită cu care se întâlnesc şoferii din această zonă pe drumurile care traversează zone sălbatice şi pe care animalele pădurii reprezintă prezenţe obişnuite. Altfel spus, testele de acest tip au apărut pentru ca producătorii scandinavi să fie siguri că un suedez (și nu numai!) care se întâlneşte la 80 km/h cu un porc mistreţ, o vulpe sau un elan are o maşină care îi permite să evite obstacolul periculos.

Astfel, manevra de a „fanda” brusc maşina şi de a reveni apoi pe banda de rulare a devenit un test obligatoriu pentru automobilele vândute în Suedia. Despre testul elanului și cum a fost răsturnat și un Mercedes puteți citi într-un articol Automarket.ro.

Cât de grave păreau lucrurile pentru Dacia Logan în vara lui 2005

Într-o știre Agerpres (pe atunci Rompres) din iulie 2005 se scria, citând publicația germană Hamburger Abendblatt:

„Și mai îngrijorător este faptul că, în urma răsturnării, sistemul de susţinere a capotei, situat între parbrizul frontal şi cel lateral, a cedat, într-un caz real spaţiul de supravieţuire al automobilistului suferind o restrângere masivă, ceea ce i-ar pune în pericol viaţa”.

Așa cum era normal, la puțin timp după anunțul cu răsturnarea, Dacia și-a apărat mașina: „Pe parcursul dezvoltării programului Logan s-au făcut multe teste de stabilitate. Testele au dovedit de fiecare dată comportamentul foarte bun al maşinii la manevrele de evitare”, declarau acum 19 ani reprezentanţii Direcţiei de Comunicare a companiei Dacia, citați de Rompres.

La final a urmat o precizare care se va dovedi foarte importantă: „Nu cunoaştem condiţiile exacte în care s-a desfăşurat testul efectuat de ADAC”.

Tot în 2005, dar în iunie, Dacia Logan a fost testată de organizația EuroNCAP și obținea trei stele din maximul de cinci, fiind primul model Dacia care era testat de organizația europeană. Testele acestei organizații sunt complexe și vizează mai multe aspecte legate de siguranța modelelor nou lansate.

Criteriile de evaluare au devenit în ultimul deceniu tot mai dure la EuroNCAP, dar în 2013 Sandero primea patru stele. Oficialii Dacia au spus de-a lungul anilor că marca nu are cum să țintească cinci stele, fiindcă ar însemna ca în versiunea standard să fie incluse sisteme avansate de asistență la condus ce ar ridica foarte mult prețul mașinilor.

Dacia Logan scapă „basma curată”

La câteva zile, un „test al elanului” realizat de BBC Top Gear România era trecut cu brio de berlina de la Dacia. Atunci a fost repetat testul celor de la ADAC, respectând pas cu pas condițiile în care se presupune că Logan s-a răsturnat în Germania.

În septembrie 2005, Dacia Logan era exonerată chiar de cei care au răsturnat-o:

„Reprezentanții ADAC (Automobil Clubul German) si cei ai Renault au stabilit că cea mai probabilă cauză a răsturnării modelului Dacia Logan într-un test anterior al instituției germane este uzura pneurilor mașinii în testele anterioare”, se arăta într-un comunicat al ADAC.

„Acest tip de defecțiuni apărute la o anvelopă nu ar fi putut proveni decât în urma testelor efectuate și nu poate surveni în cazul unei utilizări normale a vehiculului pe drum. După testele întreprinse la scurt timp de către Renault și de către alții, la care s-au folosit cauciucuri noi, Logan nu s-a mai răsturnat”, se mai spunea în comunicatul ADAC.

De ce vânzările Dacia Logan nu au avut de suferit

Vremurile erau diferite acum 19 ani, online-ul era la început și foarte mulți clienți se informau din revistele auto tipărite, care aveau pe atunci tiraje foarte mari. Erau încă vremurile în care mulți șoferi aveau hărți rutiere în torpedou și se orientau cu ajutorul lor.

Știrile despre răsturnare nu au afectat pe mai departe vânzările Dacia. Au contat mai mulți factori: dezmințirile au venit destul de repede, iar online-ul nu era așa dezvoltat, așa că știrea a fost văzută de mai puțină lume decât ar fi fost în prezent pentru un episod similar. Testul elanului era foarte puțin cunoscut în rândul publicului larg de la noi și numai cei pasionați știau despre ce e vorba.

Nici nu au apărut apoi la mașinile Dacia probleme mari de fiabilitate despre care să se scrie pe larg și care să aducă îndoieli legate de ținuta de drum a berlinei produse la Mioveni. În numeroase zone din Europa sunt foarte, foarte mici șanse ca în fața mașinii să iasă un animal sălbatic de mari dimensiuni, așa că pentru mulți șoferi o astfel de manevră bruscă s-ar putea să nici nu fie necesară vreodată.

A fost important și faptul că publicații mari din Germania au scris imediat după primul anunț ADAC că ceva este ciudat și a fost „arătat” cu degetul clubul auto german care a mai fost implicat în chestiuni dubioase.

De exemplu, în 2014, ADAC a fost în centrul unui scandal de proporții care s-a lăsat cu demisii după ce a ieșit la iveală faptul că a fost modificat numărul de voturi în clasamentul pentru premiul „mașina preferată a germanilor”, scria AFP, acum zece ani.

Despre acest scandal a scris atunci și Financial Times care menționa faptul că puține organizații se bucură de așa de mare încredere în rândul publicului german. Publicația nota că ADAC avea 18 milioane de membri, ceea ce îi dădea uriașă putere de lobby la Berlin.

Vânzările Dacia în UE au crescut în 2005 față de 2004, iar în 2006 mașinile s-au lansat în multe piețe și vânzările creșteau cu 75%. Astfel, în 2005 se vindeau sub 25.000 de mașini Dacia noi, în 2006 se depășea borna de 40.000, iar în 2008 se trecea de 100.000. În primul an complet de vânzări pentru Duster s-a trecut de 250.000 de unități.

În 2014, publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) scria că acel test cu Logan a fost o „făcătură” marca ADAC. Testul elanului făcut cu Logan a fost încă de atunci considerat controversat, fiindcă în timpul testului a fost schimbată una dintre jantele de aluminiu și înlocuită cu una de tablă, deoarece janta de aluminiu ar fi cedat. ADAC a spus că janta a fost schimbată special pentru sesiunea foto și a precizat că mașina se răsturnase mai întâi cu toate cele patru jante de aluminiu și apoi pentru sesiunea foto a fost montată roata de rezervă.

Unul dintre cele mai mari ziare europene a scris despre „nedreptatea” făcută mașinii low-cost

Pe 20 septembrie 2005, publicația franceză Le Monde publica un articol în care relata pe larg despre controversa ADAC și scria că Dacia Logan a trecut peste critici și și-a depășit obiectivele.

„Este Logan-ul atât de deranjant încât să atragă cele mai dure critici, chiar nejustificate? Întrebarea apare după controversa care s-a dezvoltat în această vară în Germania în jurul automobilului low-cost produs de Renault”, începea articolul din cotidianul francez.

Publicația franceză a menționat că în septembrie 2005, înainte de marele salon auto de la Frankfurt, ADAC și-a făcut „mea culpa” și a disculpat în totalitate Logan.

În acel an Dacia Logan avusese alocată o cotă de 5.000 de mașini pentru Franța și acele mașini s-au vândut repede.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro