Sari direct la conținut

Odată cu renaționalizarea 100% a Électricité de France, Franța intră într-o nouă eră nucleară

HotNews.ro
Bruno Le Maire, Foto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia Images
Bruno Le Maire, Foto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia Images

Încetinită de obstrucția micilor acționari, renaționalizarea 100% a companiei naționale de electricitate (Électricité de France -EDF) a fost în sfârșit finalizată joi, la aproape un an după ce guvernul a decis să relanseze energia nucleară în Franța și să reindustrializeze țara, potrivit AFP.

„Astăzi, guvernul francez a pus în aplicare procedura de retragere obligatorie a acțiunilor EDF”, a precizat Ministerul Economiei într-un comunicat de presă. „Ca urmare, statul francez deține acum întregul capital și drepturile de vot ale EDF”.

La sfârșitul lunii mai, Autorité des Marchés Financiers (AMF) anunțase un termen limită la 8 iunie, dată până la care acționarii care dețin restul de 2% din acțiunile aflate în circulație vor fi obligați să își vândă acțiunile, oferind statului 100% din capital.

„Această revenire la controlul deplin al companiei noastre naționale de electricitate a fost una dintre prioritățile guvernului”, a salutat ministrul Economiei, Bruno Le Maire, iar tranzacția a fost evaluată la 9,7 miliarde de euro.

Renaționalizarea, anunțată pentru iulie 2022, „a fost esențială pentru a permite EDF să accelereze mai multe proiecte decisive”, cum ar fi creșterea producției din parcul nuclear existent, a adăugat Le Maire.

Statul francez vrea să construiască cel puţin şase noi reactoare. În aşteptarea momentului în care vor fi puse în funcţiune noile unităţi, cel mai devreme în 2035-37, Franţa şi EDF vor trebui să îşi intensifice eforturile pentru dezvoltarea energiilor regenerabile şi a recupera decalajul faţă de statele vecine din Europa.

„Când ne confruntăm cu o perioadă cu atât de multe provocări energetice, (…) faptul că avem un acționar unic înseamnă, evident, că suntem pe deplin aliniați la o viziune pe termen lung”, a declarat directorul general al EDF, Luc Rémont, în cadrul conferinței anuale a Uniunii franceze a electricității (UFE).

Această „retragere obligatorie” a EDF de la bursă îi obligă pe ultimii acționari să își vândă economiile pentru 12 euro net pe acțiune, adică cu 20 de euro mai puțin decât prețul de introducere la bursă în 2005.

Această decizie intervine după luni întregi de lupte juridice legate de acest preț, considerat prea mic de către micii acționari, dintre care unii își puseseră economiile în joc pentru viitorul EDF. Printre aceștia se numărau actuali și foști angajați ai EDF, care își cumpăraseră acțiunile cu un discount de 20%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro