Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie, de miercuri, în Timișoara
Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie începând de miercuri şi în Timișoara. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura, scrie Mediafax.
Potrivit unei hotărâri a Comitetului pentru Situații de Urgență a Timișoarei, din 22 aprilie 2020, purtarea măștii devine obligatorie.
„Pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască și mănuși pe mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor închise publice și private în care se desfășoară relații cu publicul”, se arată în decizia CSU Timișoara.
Potrivit autorităților, pe post de mască pot fi folosite și eșarfe, pentru a exista un filtru între atmosferă și aparatul respirator (nas și gură).
Vor exista trei zile în care nu se vor aplica amenzi.