Sari direct la conținut

Imunitatea colectivă, imposibil de realizat fără vaccinarea antiCovid a copiilor şi adolescenţilor – experți germani

HotNews.ro
Vaccin, Foto: Freepik
Vaccin, Foto: Freepik

​Imunitatea colectivă va fi probabil imposibil de realizat fără vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, potrivit Societăţii germane pentru Imunologie (DGfI), relatează marţi dpa citată de Agerpres.

”De obicei, se presupune că va exista o imunitate colectivă atunci când între 60% şi 70% din populaţie este protejată împotriva agentului patogen. Dar aceasta presupune că agentul patogen nu se poate înmulţi la acele persoane fizice”, a declarat vicepreşedintele DGfI Reinhold Foerster citat de Funke Media Group.

Foerster a apreciat că este o problemă diferită cu Sars-Cov-2: oamenii pot transmite virusul, chiar dacă ei înşişi nu sunt bolnavi, chiar dacă sunt vaccinaţi şi nu prezintă simptome.

Varianta Delta a intensificat situaţia. ”Este mult mai contagioasă. Îi afectează foarte mult pe adolescenţi şi copii”, a precizat el. ”Atât timp cât această categorie de vârstă nu este vaccinată deloc sau vaccinată doar puţin, nu vom ajunge la o imunitate colectivă”, a apreciat, de asemenea, vicepreşedintele DGfI Reinhold Foerster .

Potrivit Institutului german Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor, cel puţin 85% din populaţia cu vârsta între 12 şi 59 de ani şi 90% dintre cei cu vârsta de 60 de ani şi peste ar trebui să fie vaccinaţi în totalitate împotriva variantei Delta.

„Dacă această rată de vaccinare este atinsă la timp, un al patrulea val anunţat în toamna sau iarna viitoare pare puţin probabil”, potrivit unui document RKI difuzat luni.

Deocamdată, Comisia permanentă pentru vaccinare (Stiko) nu a emis o recomandare generală de vaccinare pentru copiii cu vârsta de 12 ani şi nu există un vaccin aprobat pentru copiii cu vârsta sub 12 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro