Sari direct la conținut

Modificări privind bursele școlare. Ce este bursa de reziliență

Conferință de presă la Ministerul Educației, Foto: David Leonard Bularca / HotNews
Conferință de presă la Ministerul Educației, Foto: David Leonard Bularca / HotNews

Ministerul Educației vrea să introducă, din anul școlar 2024-2025, bursa de reziliență, pentru elevii cu medii anuale mai mari de 7. Scopul este de a-i motiva pe cei cu „rezultate medii să progreseze”, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Ligia Deca.

Practic, de bursa de reziliență vor putea beneficia primii 30% dintre elevii dintr-o clasă care au avut la finalul anului școlar trecut media anuală cel puțin 7,00 și cel mult 9,50. Cei care au avut media anuală mai mare de 9,50 vor beneficia de bursa de merit.

Proiectul privind introducerea bursei de reziliență a fost pus luni în dezbatere publică.

„Ordonanța despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă: bursa de reziliență. Scopul acestei burse este de a motiva și elevii care au în acest moment rezultate medii să progreseze (…). Cuantumul bursei de reziliență va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obținut cel puțin media anuală 7,00 și se află printre primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor”, a spus, în timpul unei conferințe de presă, Ligia Deca.

Dacă primii 30% dintre elevii unei clase vor avea media anuală mai mică de 7,00, atunci procentul elevilor din respectivă clasă care vor primi bursa de reziliență poate fi mai mic, conform proiectului.

„În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, de reziliență, de merit, socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă”, este o altă modificare anunțată de Ligia Deca.

Totodată, limita de vârstă pentru acordarea burselor sociale a fost crescută de la 18 la 30 de ani, pentru elevii din programul „A doua șansă” sau de la formele de învățământ cu frecvență redusă (în cazul celor fără loc de muncă).

Tipuri de burse și cuantumul lor

Elevii din România pot beneficia de următoarele tipuri de burse:

  • bursă de excelență olimpică I – între 750 și 3.000 de lei;
  • bursă de excelență olimpică II – 700 de lei;
  • bursă de merit – 450 de lei;
  • bursă de reziliență – 300 de lei (începând cu anul școlar 2024-2025);
  • bursă socială – 300 de lei; bursă pentru mame minore – 700 de lei;
  • bursă tehnologică – 300 de lei.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
jorj_bv • 2024-03-25 18:02:59
pomeni pentru masa de manevra PSD
0 4
jorj_bv • 2024-03-25 18:05:52
scuze, a Partidului Comasat Roman
0 3
CuNume • 2024-03-25 18:23:04
Dacă într-o clasă sunt 80% cu medii peste 7 de ce primesc doar 30% din clasă? Aprecierea ar trebui să fie pentru toți cei care fac eforturi în școală. Chestia asta mie îmi amintește de "mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește.
0 2
spirache • 2024-03-25 18:38:10
Dar bursa pentru invatatura mai exista?
1 3
Dana P • 2024-03-25 18:52:25
Burse... Pomeni electorale psd iste. Sa invete fara bursa, asta e menirea elevului. Niste lenesi si profitori vor deveni. Inteleg pensia de urmas pentru cei orfani... In rest? Nimic la locul lui. Bani dati aiurea din buget. Si ei tot nu învață. Niste razgaiati. Au patinti care sa ii crească. Ce atatea burse... Li se umfla nota, ca sa nu piardă bursa. Ce țară... Noi nu aveam burse si invatam.
1 1
INTERVIURILE HotNews.ro