Sari direct la conținut

Subiecte primite la Evaluarea Națională pentru clasa a II-a 2024. Marți elevii au susținut proba la limbă și comunicare – citit

Elevi la examen, Foto: Inquam Photos / George Calin
Elevi la examen, Foto: Inquam Photos / George Calin

Elevii claselor a II-a au susținut marți, 14 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare – citit – limba română. Proba a durat 30 de minute.

Examenul a avut două variante: 1 și 2, iar fiecare elev a primit una dintre ele de rezolvat.

Ministerul Educației a publicat marți, după ora 15:00, subiectele primite de elevii claselor a II-a:

  • Varianta 1 a examenului, AICI.
  • Varianta 2 a examenului, AICI.

„Probele au o structură şi caracteristici de evaluare similare celor administrate în anii anteriori. Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaţionale şi implică un nivel mediu de dificultate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult şapte zile de la data susţinerii ultimului test.

EN pentru elevii din clasele a II-a a început luni, cu proba la limbă și comunicare – scris.

Evaluarea Națională continuă pentru elevii claselor a II-a / Când începe EN pentru clasele a IV-a și a VI-a

Miercuri, elevii aparţinând minorităţilor naţionale participă la proba de Limbă şi comunicare – citit – Limba maternă.

Proba la matematică şi ştiinţe ale naturii va avea loc joi, în timp ce vineri se va desfăşura ultima probă din cadrul EN II (Limbă şi comunicare – scris-citit – Limba română pentru minorităţile naţionale), susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar: limba română (21 mai), matematică (22 mai) şi limba maternă (23 mai).

Calendarul de administrare a evaluării naţionale la finalul clasei a VI-a (EN VI) are următoarea configuraţie: 28 mai – Limbă şi comunicare, respectiv 29 mai – matematică şi ştiinţe ale naturii.

Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat (EN II), respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat (EN IV şi EN VI).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro