Sari direct la conținut

S-ar putea ieftini gigacaloria pentru bucureșteni? Elcen ar economisi 100 de milioane de lei pe an dacă s-ar racorda direct la conductele Transgaz

HotNews.ro
Electrocentrale Bucuresti, Foto: Agerpres
Electrocentrale Bucuresti, Foto: Agerpres

Electrocentrale București (Elcen) și Transgaz vor realiza un studiu care să arate dacă racordarea directă a CET-urilor la sistemul de transport al gazelor ar putea duce la ieftinirea gigacaloriei pentru bucureșteni. În acest moment, Elcen cheltuiește 100 de milioane de lei pe an pentru tarifele de distribuție pe care le plătește către Engie.

​În acest moment, cele patru CET-uri ale Elcen din București sunt racordate la sistemul de distribuție al gazelor operat de Distrigaz Sud Rețele (din grupul Engie) care, la rândul său, este conectat la sistemul de transport (conducte magistrale), operat de Transgaz.

„Este nevoie de construirea de noi conducte între CET-uri și sistemul de transport al gazelor, astfel încât să ne alimentăm direct din sistemul Transgaz. În felul acesta nu vom mai plăti tarife de distribuție, care ne costă undeva la 100 de milioane de lei pe an. În trecut au fost și 200 de milioane de lei pe an, în funcție de volumul tranzitat.

Studiul pe care îl vom face ne va arăta dacă are sens. Din primele noastre calcule, are sens. Dacă eliminăm aceste costuri cu distribuția ar rezulta o scădere considerabilă a prețului gigacaloriei”, a declarat Claudiu Crețu, directorul general al Elcen, pentru HotNews.ro.

El spune că a purtat discuții cu Transgaz, cu Ministerul Energiei și cu Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, care au arătat că această mișcare este conformă cu legislația.

„Există deja un precedent, respectiv Oradea, care a implementat o astfel de măsură. Putem lua exemplul lor. În acest moment, conform legii, orice consumator industrial de peste 100.000 de metri cubi pe an se poate racorda direct la sistemul de transport al gazelor. Orice CET din țară care depășește acest consum poate face acest lucru, dacă este fezabil”, a mai spus Crețu.

„Au mai fost astfel de discuții acum 10-15 ani, nu știu de ce nu s-a făcut nimic atunci. Apoi, din 2016 până acum un an, Elcen a fost în insolvență și nu se putea.

În câteva luni vom avea rezultatul acestui studiu și vom vedea care este raportul costuri/beneficii. Nu este o fumigenă de campanie electorală. Dacă este fezabil, vom face, dacă nu, nu. Nu avem în acest moment nicio certitudine”, a completat reprezentantul Elcen.

Întrebat dacă există riscul ca tarifele de distribuție a gazelor să crească pentru restul consumatorilor de gaze, Crețu a precizat că nu poate răspunde la această întrebare:

„Obligația mea este să eficientizez activitatea companiei pe care o conduc, astfel încât produsul pe care îl livrez să fie cât mai accesibil pentru consumatori”.

Crețu a adăugat că nu a purtat vreo discuție până acum cu Engie pe acest subiect și nu știe când ar urma să expire contractul dintre cele două companii pentru distribuția de gaze.

Electrocentrale București operează patru CET-uri care funcționează pe gaze.

Citiți și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro